Echipa

Pierdem primul meci al sezonului pe Cluj Arena. “U”- Poli 0-1

Pierdem primul meci al sezonului pe Cluj Arena. “U”- Poli 0-1


Execuţia lui Sergiu Popovici a făcut diferenţa, luni, în prima partidă disputată de băieţii noştri pe Cluj Arena după o pauză de exact şase luni.

Universitatea continuă să întâmpine probleme pe teren propriu şi în noul sezon. Deşi Adrian Falub a schimbat câteva piese în primul “11” faţă de meciul de la Bacău, iar Gabi Tamaş a riscat şi a evoluat cu meniscul distrus, Politehnica a fost formaţia mai disciplinată pe Cluj Arena. Fostul “student” Mircea Axente a păcălit apărarea “Şepcilor roşii”, a sprintat în flancul drept, însă a întârziat pasa şi Muţiu a reuşit să blocheze (13). Poli nu a mai contat după această acţiune, dar s-a apărat precis, organizat, în timp ce “U” a construit lent, previzibil, singurele ocazii ale primei reprize fiind semnate de Goga (26, 43).

Revenită de la cabine, Universitatea a înghesuit-o în propriul careu pe Poli, vreme de minute bune. Inutil, până la urmă, deoarece, în cealaltă jumătate, Popovici a înscris superb, la vinclu, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri. Mai mult, Axente a fost cât pe ce să închidă tabela (80), pe când Tamaş şi Goga nu au izbutit să îl învingă pe excelentul Borbei, portarul în vârstă de numai 17 ani al Timişoarei, în prelungirile întâlnirii.

Runda viitoare vom juca la Buzău, împotriva Gloriei. Să le ţinem pumnii băieţilor noştri!

“U”: Muţiu – Ilieș (Inacio, 46), Luchin (Golan, 74), Tamaș, Mureșan, Neciu –Negrean, Filip (Novac, 80), Novac (Mânărean. 46) – Goga, Roskopf (Gavra, 68)

Foto: FC Universitatea Cluj

Posted by cristi_moise in Cronică meci, Echipa, 0 comments
Derby “studenţesc” pe Cluj Arena

Derby “studenţesc” pe Cluj Arena


FC Universitatea Cluj şi ASU Politehnica Timişoara se întâlnesc azi, de la ora 18:30, pe Cluj Arena, într-o partidă din cadrul etapei a doua din liga secundă. Întâlnirea se va disputa fără spectatori, din cauza pandemiei de Coronavirus, dar o vom putea urmări pe Digi Sport 1, Look Plus şi Telekom Sport.

Runda a doua continuă, azi, la Cluj, cu derby-ul “U”-Poli. Până în prezent, s-au jucat 73 de meciuri directe, 58 dintre ele în prima divizie, 11 în cea de-a doua, două în Cupa României şi alte două în Cupa de Toamnă (1949). Ca fapt divers, bilanțul întâlnirilor disputate la nivelul ligii secunde ne este favorabil, indicând 5 victorii, 3 înfrângeri respectiv 3 remize.

Golgheterii all-time ai “Şepcilor roşii” sunt Mihai Adam, Septimiu Câmpeanu și Mariu Predatu, fiecare cu câte patru reuşite. De asemenea, Dan Iurişniţi este jucătorul care a înscris de cele mai multe ori în poarta bănăţenilor, într-un singur meci, acesta fiind autorul unui hattrick într-o partidă câştigată de Universitatea cu 7-1, pe fostul “Ion Moina”, în ediţia 2001-2002.

În prima etapă, Poli a remizat acasă, 0-0 cu CS Mioveni, în timp ce băieţii noştri vin după victoria de la Bacău, 1-0 cu nou-promovata Aerostar (Goga, min. 60). De urmărit dacă antrenorul Adrian Falub îl va forţa pe fundaşul central Gabi Tamaș, cel care a suferit o ruptură de menisc şi întindere de ligamente, la debutul în tricoul lui “U”, după ce a expediat un şut de la mare distanţă. Fotbalistul nostru va suferi o intervenţie chirurgicală în cursul zilei de marţi, dar, într-o intervenţie telefonică la Digi Sport, şi-a exprimat dorinţa de a fi pe teren în meciul de azi.

Haide “U”!


FOTO: Cristian Cosma / FC Universitatea Cluj

Posted by cristi_moise in Avancronica statistică, Echipa, 0 comments
Mathias Roskopf a semnat cu Universitatea Cluj

Mathias Roskopf a semnat cu Universitatea Cluj

Astăzi, site-ul oficial al clubului a anunțat ca tânărul atacant argentianian, de 23 de ani, Mathias Roskopf a semnat un contract cu ”Șepcile roșii”. Crescut la Boca Juniors, acesta a înscris 1 gol în 9 meciuri disputate pentru echipele de juniori ale naționalei Argentinei.

În ultimul sezon, Mathias a evoluat la Rapid București /tur respectiv la echipa cipriotă Appolon Limassol.

FOTO: FC Universitatea Cluj

Posted by cristi_moise in Transfer, 0 comments
Start perfect. Aerostar – “U” 0-1

Start perfect. Aerostar – “U” 0-1

În prima etapă a sezonului, disputată pe terenul nou-promovatei Aerostar Bacău, echipa noastră s-a impus prin reuşita lui Goga, deși băcăuanii au trecut pe lângă egalare în minutele adiţionale ale partidei.

Pe un teren extrem de tare și pe o căldură insuportabilă, ”studenții” au început precaut meciul de la Bacău. În primul mitan ar fi de menționat doar ocazia lui Golan, care perfect ”servit” de Incacio, a șutat mult pe lângă iar tânărul Negrean a trimis mingea, printr-un șut, milimetric peste poarta apărată de ANca-Trip.

A doua repriză a început, cu cei de la Aerostar la timonă. Aceștia ratând câteva situații bune de gol însă vine minutul 60 când Dorin Goga, primește o minge bună de la Inacio, iar după un slalom printre fundași advers scutură plasa. 1-0 Universitatea Cluj ! Chiar dacă până la final atât Gavra cât și Novac au ratat ocazii rarisime, scorul a rămas neschimbat pâna la final.

Antrenorul Adrian Falub a folosit următoarea echipă:

”U”: Muțiu – Ferreira, Tamaș (’85 Telcean), Luchin, Mureșan, Neciu (’46 Taub) – Maneran (’85 Ilieș), Novac, Negrean, Golan (’46 Goga) – Gavra (’71 Ștefănescu)
Rezerve: Vâtcă, Ilieș, Rus, Roskopf, Ștefănescu, Goga, Barbu, Taub, Telcean, Ilies

Posted by cristi_moise in Cronică meci, Echipa, 0 comments
Sergio Ribeiro a semnat.

Sergio Ribeiro a semnat.

Prin intermediul site-ului oficial am aflat cine este noul jucător al echipei. Vine din Portugalia, a fost crescut de FC Porto. Sergio Ribeiro a fost component în toate reprezentativele de copii și juniori ale Portugaliei pentru care a adunat 52 de meciuri și nouă goluri. În multe meciuri a fost chiar căpitanul echipei.

Sergio Ribeiro poate evoluat atât ca extrema dreaptă cât și stângă precum și în spatele atacanților.

Bun venit la ”U” !

FOTO: Fc Universitatea Cluj

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 0 comments
Gabi Tamaș a fost prezentat. Conducătorii au promis și alte transferuri

Gabi Tamaș a fost prezentat. Conducătorii au promis și alte transferuri

Gabi Tamaş: “Am venit să promovăm!

Noul jucător al echipei noastre, Gabriel Tamaş, managerul sportiv Adrian Falub şi directorul general Daniel Stanciu, au susţinut, astăzi, la prânz, la Cluj Arena, o conferinţă de presă.

Cu această ocazie, Gabi Tamaş a explicat, în stilul caracteristic, motivele care l-au determinat să aleagă Universitatea Cluj, deşi a avut pe masă oferte concrete din partea celor de la Dinamo Bucureşti şi Universitatea Craiova.

 “Am venit la “U” pentru că e o echipă cu tradiţie, cu mulţi fani. Îmi place orașul și am și ceva prieteni aici. Am fost atras, totodată, de proiectul pe termen lung care mi-a fost prezentat, unul foarte interesant. Am fost unul dintre cei mai buni fundaşi din Liga 1, am jucat la Astra, o echipă ce s-a clasat pe locul 3, în Liga 2 ce să mai vorbesc? Să dea Domnul să promovăm şi după, cine ştie, poate mă voi retrage. Trebuie să mai facem câteva transferuri şi să încercăm să facem performanţă acum”, a spus apărătorul central în vârstă de 37 de ani.

El a fost completat de Adi Falub, cel care a subliniat că îşi asumă transferul lui Tamaş la “U”.

“Sunt fericit și cred că am făcut un transfer foarte bun. Am început o construcție în iarnă pe care vrem să o continuăm. Din punctul meu de vedere, Tamaș, Chivu și Marius Constantin sunt cei mai buni fundași centrali care au jucat în România în ultimii 25 de ani.

Când am început construcția am zis că o să avem mulți jucători crescuți aici. Ei sunt foarte tineri și lângă ei avem nevoie de niște fotbaliști care să fie un exemplu pentru fiecare dintre ei. L-am pierdut pe Andrei Mureșan, care a ales să se retragă, dar l-am adus pe Gabi Tamaș. Noi nu suntem orice club în această țară. Trebuie ca lumea să învețe să ne respecte. În ultimul timp, într-adevăr, ne-am pierdut din identitate și credibilitate, dar suntem, până la urmă, “U” Cluj.   

Din punct de vedere fotbalistic, cred că Tamaș mai are multe de spus, cred în el, ca și jucător. În legătură cu viața sa extrasportivă, nu putem ascunde ce a făcut de-a lungul anilor, însă dacă va avea derapaje, ele vor fi responsabilitatea mea”, a completat Falub.

Altfel, fostul nostru jucător, Laszlo Sepsi, se va pregăti pentru următoarele două săptămâni cu Universitatea, urmând ca până la reluarea sezonului să se ia o decizie în privinţa sa.

De asemenea, potrivit surselor noastre, în cursul zile de mâine clubul ar putea să bată palma cu un vârf argentinian, via Florin Manea, un impresar aflat în relații amicale cu Adi Falub.

Lynel Darcy Kitambala, atacantul francez despre care vă povesteam zilele trecute, continuă antrenamentele alături de “studenţi”, săptămâna aceasta fiind decisivă în privinţa viitorului său la clubul nostru.

Nu în ultimul rând, conducerea Universităţii Cluj va demara discuţiile cu Bradley Diallo (30 de ani), fundaşul Chindiei Târgovişte care, de-a lungul carierei a mai îmbrăcat tricoul celor de la Gaz Metan Mediaş şi Politehnica Iaşi.

Haide “U”!

Posted by cristi_moise in Transfer, 0 comments
Amical. Universitatea Cluj- Avântul Reghin

Amical. Universitatea Cluj- Avântul Reghin

     Astăzi echipa noastră s-a antrenat în Parcul Babeș. Managerul Adrian Falub are de câteva zile la antrenamente, 3 fotbaliști care provin de la echipa prezidată de Alin Bănceu, Viitorul Cluj Napoca. Dintre aceștia doi sunt fundași iar unul mijlocaș. 

     Mâine (25.07 a.c.) la baza sportivă Clujana, Universitatea va susține un amical împotriva echipei Avântul Reghin. La meciul care va începe la ora 11:00 suporterii nu vor avea acces. 

Știri din lotul echipei:

*  SEBASTIAN MAILAT-  Surse demne de încredere ne-au asigurat că se fac eforturi pentru ca Sebastian Mailat să revină la Universitatea. Atât fotbalistul cât și conducerea echipei doresc să continue colaborarea, astfel în zilele următoare l-am putea revedea pe talentatul mijlocaș în lotul studențesc.

* GEORGE FLORESCU-  George mai are contract pe o perioadă de un an cu Universitatea. Clubul l-a informat pe fostul internațional, că echipa nu se va mai baza pe serviciile lui și în următorul sezon. Astfel el a primit o ofertă pentru a ocupa un post în conducerea echipei.

* ARTUR CRĂCIUN- Fundașul moldovean are pe masă o ofertă din partea unui club maghiar. Din acest motiv, momentan există o presiune făcută de jucător și impresarul acestuia pentru a fi lăsat să plece gratuit.

HAIDE ”U” !!

Posted by cristi_moise in Echipa, Meciuri amicale, 0 comments
Sebastian Mailat a plecat de la ”U”

Sebastian Mailat a plecat de la ”U”


     Cu toate că fotbalistul și-a dat acordul să rămână la ”U” acesta a fost nevoit să plece de la echipă. Din sursele noastre Mailat a fost chemat, de luni la *** 1907 străzi. După două săptămâni de probe, Daniel Cârjan a fost informat că nu mai intră în vederile antrenorilor.

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 0 comments
Universitatea Cluj- Comuna Recea 3-1 (0-1)

Universitatea Cluj- Comuna Recea 3-1 (0-1)

     Victorie în primul meci-test al verii. Echipa noastră a disputat, astăzi (22.07.2020), la Baza Sportivă “Clujana”, primul “amical” al verii, împotriva formaţiei din Liga a III-a ACS Fotbal Comuna Recea. La pauză, maramureșenii au condus cu 1-0, dar “studenţii” au revenit în partea a doua şi s-au impus cu scorul de 3-1. “U” (prima repriză): Muţiu, Laurențiu Rus, Horj, Telcean, Dican, Taub, Văsălie, Novac, Ștefănescu, Pârvulescu, Goga. “U” (repriza a doua): Gorcea, Inacio, Vomir, Crăciun, Pașcalău, Neciu, Barbu, Negrean, Coman, Gavra, Pop. Au marcat: Gavra (2), Barbu / Brata. Pentru echipa din Maramureş au jucat și foștii jucători ai Universităţii Cluj, Micaș, Balha, Potcoavă, Oltean respectiv Berindea. 


Haide “U”!

Posted by cristi_moise in Echipa, Meciuri amicale, 0 comments
Daniel Cârjan se antrenează cu ”U”

Daniel Cârjan se antrenează cu ”U”

     De câteva zile, la antrenamente echipei participă și Daniel Cârjan. Născut în București, tânărul de 22 ani a fost juniorul echipei Sportul Studenșesc evoluând apoi la echipele: Victoria Domnești, Petrolul Ploiești, Daco-Getica București. După retragerea celor de la Daco-Getica, din sezonul 2019-2020, Daniel a revenit la Victoria Domnești. El este evaluat la 125.000 EU (conform transfermarkt) și poate juca pe posturile de mijlocaș ofensiv și mijlocaș de bandă.      

După înregimentările lui Vlad Muțiu, Laurențiu Rus și Daniel Novac, Daniel Cârjan dacă va semna, ar reprezenta al-4-lea transfer al verii pentru Universitatea.

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 0 comments