Farul Constanţa a câştigat fără emoţii meciul disputat acasă la Ovidiu cu Universitatea Cluj, în etapa a 14-a a Superligii.
Golurile “alb-albaştrilor” au fost înscrise de de Alexi Pitu (31), din careu, după o pasă a lui Denis Alibec şi Andrei Artean (51), din pasa lui Constantin Grameni. Au asistat 2.718 de spectatori. Liderul, care nu a primit gol în ultimele 3 partide, a bifat a 10-a victorie în acest sezon şi a 5-a consecutivă pe teren propriu. Uniersitatea Cluj venea după 5 meciuri fără înfrângere în Superligă, în care au înregistrat 3 victorii şi 2 egaluri.
15.10.2022, Ovidiu, Stadion: “Central complex Academia Hagi”, ora: 18:00
Farul Constanța – Universitatea Cluj 2-0
Au marcat: 1-0 Alexi Pitu (31), 2-0 Andrei Artean (51)
Farul Constanţa: Aioani – Sârbu, Larie, M. Popescu, Kiki (Borza 68) – Artean, Băluţă (Doukoure 68), Grameni (Casap 68) – Alibec, L. Munteanu (Torje 78), Pitu (Sali 78). Antrenor: Gheorghe Hagi.
“U” Cluj: Pl. Iliev – Chipciu, Fl. Ilie (Piţian 46), Ispas, Briceag – Bic (Thiam 46), Romário Pires, I. Filip – Vlădoiu (Ad. Bălan 62), L. Fülöp, Haită (Hofman 62). Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonaşe galbene: M. Popescu (60) – Piţian (48), Briceag (86)
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Adrian Popescu (Craiova), Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova); al patrulea oficial: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova). Arbitru video: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitru asistent video: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti).
Universitatea Cluj a obținut sâmbătă o victorie dramatică în fața FC Hermannstadt, scor final 1-0, meciul contând pentru etapa a 13-a a SuperLigii.
Clujenii au marcat singurul gol al partidei, în minutul 83, printr-un șut al lui Briceag, după ce Horșia a fost eliminat în minutul 60, gazdele fiind nevoite spre finalul meciului de fotbal să reziste pe teren în zece oameni.
După victoria dramatică a Clujului, Hermannstadt înregistrează a înfrângere consecutivă, ocupând locul 3 în clasament, cu 22 de puncte.
UNIVERSITATEA CLUJ – AFC HERMANNSTADT 1–0 (0-0)
Superliga, sezon regular, etapa 13
Marcatori: Briceag (83)
Cartonaşe galbene: Pires (32), Fülöp (44), Bălan (45+2), Filip (57), Ispas (75), Bic (85), Chipciu (90+1) / Petrescu (14)
Primă repriză a fost una echilibrată, dar și fără ocazii importante la cele două porți.
În startul reprizei secunde moldovenii au intrat mai deciși, iar după 10 minute de dominare teritorială au deschis scorul în minutul 56, când Mihai Roman II a înscris cu o lovitură de cap după o pasă bună a lui Andrei Patache.
FC Botoșani – U Cluj 1 – 0
Golul botoșănenilor a schimbat atmosfera pe Municipal, studenții fiind hotărâți să schimbe soarta meciului. Se întâmplă în minutul 75, când Adrian Bălan înscrie cu o lovitură de cap și modifică tabela de marcaj stabilind egalitatea.
FC Botoșani – U Cluj 1 – 1
Pe final elevii lui Eugen Neagoe puteau tranșa disputa în favoarea lor dar șutul excelent a lui Vlădoiu a fost deviat în corner,
MIN 79- A urmat faza creată de Mamadou Thiam, care s-a descotonosit ușor de Patache și a tras putenic sub bară, dar Papp a respins după un plonjon sprectaculos.
MIN- 87– Cea mai mare ocazie a meciului a fost ratată de Lorand Fulop. Un-doiul de efect, reușit de Bălan și Fulop îl lasă pe ultimul față în față cu Papp dar mingea este lovită prost și merge paralel cu poarta adversă.
Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei Concordia Chiajna, scor 2-0. În urma acestei victorii, Șepcile Roșii s-au calificat în grupele Cupei României. Meciul s-a disputat pe stadionul Concordia 2 din Chiajna şi a contat pentru play-off-ul Cupei României.
Pe un teren execrabil dar și cu foarte mulți absenți -din diverse motive- Eugen Neagoe a reușit să-și cravașeze elevii spre o victorie atât de necesară. Genială a fost introducerea la pauză a lui Ștefan Vlădoiu și Lorand Fülöp care au creionat cea mai frumoasă fază a meciului, cel din urmă a marcat unicul gol al meciului.
Prima șansă de gol a aparținut Universității. În Min 16– Ely Fernandes reia cu capul pe lângă poarta adversă, din centrarea lui Chipciu. Min 24. Ocazie Chindia. Neguţ semnează şansă de a marca pentru oaspeţi, dar şutul său nu găseşte drumul spre gol. Prima repriză s-a terminat la egalitate (0-0) cu toate că studenții au avut o posesie mult peste adversari.
Min 53. dâmbovițenii obțin ușor o lovitură liberă la marginea careului, iar Nasser Chamed șutează spre poartă, iar mingea trece foarte aproape de bara din stânga lui Andi Gorcea. În Min 58. tot Chindia are o șansă bună, Neguţ scapă spre poarta adversă, dar nu reuşeşte să finalizeze cu gol acţiunea. Doi dintre fotbaliștii introduși la pauză de Neagoe (Vlădoiu și Fulop) reușesc să colaboreze în Min 63 la deschiderea scorului. Fulop scapă ușor de marcajul fundașilor adverși iar după o centrare perfectă a lui Vlădoiu marchează cu latul. 1-0. În ultimele minute Chindia a mai avut două șanse de a egala dar la final studenții noștri au fost cei care s-au bucurat.
Ciferele meciului:
Golul marcat de Lorand Fulop reprezintă primul al sezonului pe care Universitatea îl punctează în cel de-al-II-lea mitan.
Mamadou Thiam a debutat pentru Șepcile Roșii.
Alex Chipciu pentru prima dată căpitanul echipei.
Pentru meciul cu Chindia, studenții au avut cel mai mare număr de indisponibili din acest sezon. Neagoe nu s-a putut baza pe 7 Fotbaliști: Iliev și Horșia (răciți), Romario (suspendat), Pițian, Tescan, Mitrea, Romeo (toți accidentați sau aflați în perioada de recuperare).
În etapa a-XII-a Șepcile Roșii se vor deplasa la Botoșani unde vor întâlnii pe echipa din localitate care a încasat 7 goluri în această rundă de la Sepsi. Meciul se va disputa luni, 03 octombrie de la ora 18:00.
FELICITĂRI EUGEN NEAGOE ! FELICITĂRI DRAGI FOTBALIȘTI !
După un meci încrâncenat, în care gazdele au dominat teritorial meciul, Șepcile Roșii au reușit prima victorie din această ediție a Superligii. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ely Fernandes după ce a controlat -aerian- excelent mingea.
Prima șansă de gol a aparținut studenților clujeni. După o gafă a lui Scarlatache, Haită și-a încercat norocul de la distanță, șutul lui trecând puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Iustin Popescu (26). A urmat o ocazie uluitoare irosită de Buziuc. Atacantul argeșenilor a scăpat singur cu Iliev, dar a întârziat inexplicabil de mult finalizarea și a fost blocat până la urmă de Ispas. Singurul gol al partidei a venit în minutul 35. Ely Fernandes l-a driblat pe portarul Mioveniului și a marcat cu noroc, pentru că a trimis prima dată mingea în bară, dar acesta a ricoșat ulterior în plasă.
Cu toate că a dominat teritorial, Mioveni n-a mai putut să preseze în partea secundă, nici măcar n-a reușit să-și creeze vreo șansă importantă de gol până în prelungiri, când Coșereanu a căutat vinclul de la 25 de metri și n-a fost departe să-l găsească. În schimb elevii lui Eugen Neagoe au avut două bune oportunități de a marca. Prima prin Ely, excelent lansat de Fulop în careu, care nu reușește să înțepe mingea în fața bravului portar Popescu. Vlădoiu putea să facă 2-0 în minutul 86, numai că fostul fundaș de la CS Universitatea Craiova n-a nimerit poarta dintr-o situație de 1 contra 1 cu Popescu.
Felicitări tuturor celor care au contribuit la această victorie.
După un meci viu disputat, în care elevii lui Neagoe au dominat clar primele 45 de minute, au deschis scorul prin Ioan Filip au mai avut un gol perfect VALABIL marcat de același jucător s-au văzut egalați în ultima fază a primului mitan printr-un gol magnific. Până la final scorul a rămas nemodificat în etapa a 9-a a Superligii.
În minutul 9, la o minge trimisă de Ioan Filip, Robert Popa a respins mingea din apropierea liniei porţii, dar arbitrajul video a decis că balonul nu a depăşit linia porţii cu întreaga circumferinţă. “Alb-negrii”, care aveau terenul suspendat două etape după incidentele de la meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, au deschis scorul prin autogolul lui Radu Negru (29), la şutul lui Ioan Filip. “Alb-albaştrii” au egalat în finalul primei reprize, prin Gabriel Iancu (45+2), din lovitură liberă de la circa 20 de metri. Ardelenii au avut două bare prin Ely Fernandes (35) şi Alex Chipciu (59) iar craiovenii au trimis o dată mingea în bară, prin André Duarte (49). Echipa antrenată Eugen Neagoe a rămas fără victorie în acest sezon regular al Ligii 1. “U” Cluj a obţinut 2 puncte în ultimele sale 3 meciuri jucate în Liga 1.
Au marcat: 1-0 Radu Negru (29 autogol), 1-1 Gabriel Iancu (45+2)
“U” Cluj: Gorcea – Chipciu, Fl. Ilie, Ispas, Briceag – Bic, Romário Pires, I. Filip – Haită (Tescan 55, G. Simion 87), Ad. Bălan (Boiciuc 55, Purece 83), Ely Fernandes. Antrenor: Eugen Neagoe.
FCUC: R. Popa – R. Negru, Duarte, Papadopoulos, Huyghebaert – Asamoah, Vl. Achim – A. Chiţu (Baeten 73), Marquet (Paramatti 83), Bahassa (G. Ganea 86) – G. Iancu (Cl. Bălan 86). Antrenor: Marius Croitoru.
Cartonaşe galbene: G. Iancu (4), Asamoah (72), Paramatti (90+1)
Arbitru: Marcel Bârsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare). Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia). Observatori: Aron Huzu (Sibiu) – CCA, Ion Craiu (Bucureşti) – LPF.
► Eugen Neagoe: “Erau foarte importante cele trei puncte. În prima repriză cred că am făcut o repriză perfectă. Nu le-am dat nici o şansă, nici nu au călcat în careul nostru. Cred că am marcat şi un gol, pe care VAR nu a vrut să-l valideze. Am revăzut faza, iar portarul Craiovei este cu ambele picioare pe linia porţii, iar mingea este în poartă. Cred că trebuia să avem patru-cinci puncte în plus. M-a supărat şi Boiciuc, pe care l-am introdus ca să avem o forţă mai mare în atac. Nu a fost aşa, poate nu am avut eu inspiraţie“.
► Marius Croitoru: “Dacă stăm să luăm doar partea pozitivă este un punct, dar sunt aşa…. nu ştiu cum să vă spun. O primă repriză foarte slabă, în care U Cluj putea să câştige, apoi a doua în care puteam să învingem. E clar că am făcut o primă repriză foarte slabă şi am noroc cu Gabi că ne-a scos, de data asta…. Eu zic că un egal e rezultatul echitabil. Mai avem două meciuri şi sperăm să scoatem tot ce e posibil din acestea“.
Înfrângere grea de digerat pe terenul Rapidului, în condițiile în care echipa noastră a reușit un meci bun, consistent și doar intervenția VAR-ului (la un henț în careu a lui Denis Isapas) a făcut ca bucureștenii să beneficieze pe finalul meciului de un penalty. Rapidul a marcat iar Șepcile Roșii au suferit o nouă înfrângere, în etapa a 8-a a Superligii.
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (Bucureşti). Arbitru video: István Kovács (Carei); arbitru asistent video: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti). Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Mircea Călin (Bucureşti) – LPF.
► Adrian Mutu: “Mă bucur că am câștigat acest meci dificil. Am controlat meciul pe toată durata lui. Am încercat să atacăm tot timpul, dar să fim și atenți în apărare. Îmi era teamă să nu fim surprinși pe contraatac. Mă gândeam că putem înscrie pentru echipa s-a mișcat bine. Mă așteptam să fie un meci greu. Această probă de maturitate am trecut-o cu brio. FC Voluntari e și ea o echipă dificilă, e periculoasă acasă. Important e să ne recuperăm bine și să mergem la Voluntari cu gândul la victorie. Vom încerca să obținem a patra victorie consecutivă. Cred că după minutul 60 s-a simțit foarte tare suportul dat de fani. Poate doar cei care au fost la stadion au simțit ce înseamnă să strige tot stadionul din inimă. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, că doar așa vom reuși să câștigăm. Käit nu va pleca nicăieri de la noi. Nu mi-e teamă că va pleca. Paraschiv și Drăguș sunt doi jucători interesanți. E inutil să mai vorbesc despre situația din atac. Vom vedea… Atacanții trăiesc pentru gol. Dugandžić e unul dintre cei mai buni atacanți din campionatul României. Jucătorii decid cine execută penalty-urile, că am încredere în ei“.
► Eugen Neagoe: “Este o rușine ce se întâmplă cu VAR-ul! Ba e VAR, ba nu e VAR! Ba merge, ba nu merge! Probabil nu văd bine oamenii. Eu când am văzut că am ceva probleme cu cititul, că mai și citim, mi-am luat ochelari. Ei nu au văzut nimic. Etapa trecută am avut penalty clar și nu am primit. Acel domn Coza care trebuia să vadă, că cei trei din cabina VAR dormeau… E o rușine tot ce s-a întâmplat după minutul 70. Se aruncau prin careu să ceară penalty la fiecare fază. Am jucat la echipa de pe primul loc și a avut primul șut în minutul 70. Am pierdut cu un șut pe poartă. E rușinos! VAR-ul ce bine vede când vrea. După meciul cu Voluntari n-am vorbit, dar e o rușine ce se întâmplă. Nimeni nu ia nicio măsură. Se supără domnul Vassaras. Supără-te! Dă penalty când e! Și acum aveam două puncte în plus. Ce să facem cu VAR-ul dacă la fiecare etapă sunt greșeli. Eu n-am văzut în niciun campionat din lume să stai 10 minute să analizezi o fază. Trebuie să dăm telefoane la FIFA, la UEFA să-i întrebăm dacă e penalty sau nu. Dar totul va fi bine!“.
Universitatea Cluj şi-a îndeplinit obiectivul în meciul care l-a jucat vineri în deplasare cu FC Voluntari, în etapa a 7-a a Superligii, câştigând 1 punct.
Prima repriză nu a oferit prea multe faze de poartă, pentru că jucătorii au decis să joace lent şi fără nicio ambiţie. Cu doar 762 de spectatori nici nu aveau pentru ce să se obosească. Un moment controversat s-a petrecut în minutul 37, când mingea şutată de Marius Briceag a lovit mâna lui Ricardinho, aflat în propriul careu, dar centralul Adrian Cojocaru nu a acordat penalty şi nici nu a fost sesizat de arbitrajul video. Primul șut pe spaţiul porţii a venit abia în minutul 57, când Romário Pires a tras de la mare distanță, însă portarul gazdelor Mihai Popa a reținut fără emoții. Ilfovenii puteau avea un om în plus pe teren în minutul 73 când Romário Pires l-a faultat foarte dur, talpă pe tibie, pe Raul Costin, însă arbitrul Adrian Cojocaru a acordat lovitură liberă, fărăa-l elimina pe mijlocaşul central brazilian. Atacantul Adrian Bălan a avut o ocazie în minutul 77, însă lovitura de cap a fostului rapidist a fost prinsă de Mihai Popa. Meciul de pe stadionul “Anghel Iordănescu” a consemnat debutul lui Eugen Neagoe ca antrenor al echipei clujene. FC Voluntari nu are nicio victorie în ultimele patru etape, în care a avut 2 egaluri (ambele 0-0 acasă) şi două eşecuri (ambele în deplasare). “U” Cluj venea după 4 înfrângeri consecutive şi acum la Voluntari a fost primul joc din acest sezon fără gol primit.
Arbitri: Adrian Cojocaru – Ciprian Florin Danşa, Bogdan Gheorghe – Andrei Antonie. Arbitri VAR: Ionuţ Coza, Mircea Orbuleţ. Observator: Corneliu Fecioru. ► Liviu Ciobotariu: “Faptul că nu am câștigat ne creează o stare de dezamăgire. Dar nu meritam să câștigăm azi, trebuie să fiu sincer. A fost un rezultat echitabil. Prima repriză le-a aparținut celor de la U Cluj. Noi am început mai bine repriza a doua, dar nu ne-am fructificat ocaziile puține pe care le-am avut. Ne lipsește golul. Ne lipsește încrederea. Noi am făcut două egaluri acasă, cu Sepsi și U Cluj, am pierdut două în deplasare. Trebuie să schimb, poate sistemul, poate anumiți jucători. Pe faza defensivă am avut o organizare bună, nu am dat spații. Nu am fost inspirați. Nu am venit cu centrări, așa cum le-am cerut jucătorilor mei. Ne-am fi dorit să avem mai multe puncte. Din păcate avem doar 8 în 7 etape, puțin pentru ce ne-am propus. Mă uit pentru anumite posturi pe care consider că am nevoie de jucători. În scurt timp aducem cel puțin doi jucători pentru atac. Toate meciurile sunt grele și importante pentru noi. Când întâlnești CFR, FCSB , Rapid, echipe care sunt în formă, e clar că trebuie să avem o strategie. Ne pregătim, de asta venim la meciuri“.
► Eugen Neagoe: “Cred eu că azi am făcut o primă repriză destul de bună, am controlat în multe momente jocul. Dacă eram puțin mai atenți, puteam marca. N-am avut multe ocazii, faze periculoase, dar, dacă eram atenți la ultima pasă, puteam să marcăm. Chiar dacă în repriza a doua am avut mai multe situații, puteam marca cel puțin 2-3 goluri. Vorbeam cu Chipciu, cu Ely, ambii puteau marca câte două goluri dacă erau mai inspirați în careul advers. Am avut 15-20 de minute modeste în partea a doua, am început foarte slab, cei de la FC Voluntari ne-au presat, am făcut multe greșeli. Sunt mulțumit, per total, a fost un joc echilibrat, ne-am dorit să câștigăm jocul. N-am jucat exact ce mi-aș fi dorit totuși, n-aș mai vrea să avem aceleași emoții când e mingea la adversari“.
Universitatea Cluj a revenit pe “Cluj Arena”, după ce a fost nevoită să joace la Mediaş din cauza festivalului Untold, însă a pierdut cu scorul de 1-0 meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din etapa a 6-a a Superligii.
În minutul 26 arbitrul Sebastian Colţescu a întrerupt meciul aproximativ zece minute şi a trimis echipele la vestiare din cauza manifestărilor xenofobe ale suporterilor gazdă. Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 52 de Mario Rondón (52), când Adnan Aganović a profitat de greșeala mare a lui Denis Ispas și i-a pasat atacantului venezuelean, care dintr-o poziție bună l-a executat pe Andrei Gorcea. “Alb-negrii” au avut ocazii bune prin Adrian Bălan (45+2) şi Alexandru Boiciuc (74) în timp ce “alb-roşii” au avut o bară în minutul 88, la şutul lui Radoslav Dimitrov. Covăsnenii au terminat meciul în zece oameni, după ce în minutul 90+2 internaţionalul Nicolae Păun a primit al doilea cartonaş galben (90+2). Au asistat 7.000 de spectatori. “Şepcile roşii” au 4 înfrângeri consecutive iar antrenorul Erik Lincar are zilele numărate la Universitatea Cluj. Conform ultimelor zvonuri preşedintele Radu Constantea va negocia cu Leo Grozavu, Mircea Rednic, Nicolò Napoli, Eugen Neagoe şi László Balint pentru a-l înlocui pe Erik Lincar. În urma victoriei de la Cluj, echipa antrenată de Cristiano Bergodi a urcat pe locul 3 în clasamentul Ligii 1. 22.08.2022, Cluj Napoca, Stadion: “Cluj Arena”, ora: 17:00
Universitatea Cluj – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-1A marcat: 0-1 Mario Rondón (52)
“U” Cluj: Gorcea – R. Romeo, Fl. Ilie, Ispas, Pârvulescu (Briceag 64) – Bic (Remacle 63), Romário Pires, I. Filip (Haită 78) – Chipciu (Hlistei 78), Ad. Bălan, Ely Fernandes (Boiciuc 46). Antrenor: Erik Lincar.
Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Niňaj, B. Mitrea, Ispas (A. Dumitrescu 76) – J. Rodríguez, N. Păun, Aganović (Achahbar 76) – Bărbuţ (Aškovski 69), Rondón (Al. Tudorie 69), I. Gheorghe (Damaşcan 88). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Pârvulescu (42), R. Romeo (51) – N. Păun (27, 90+1), B. Mitrea (44) Cartonaş roşu: Nicolae Păun (90+2, Sepsi OSK)
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Mircea Orbuleţ (Bucureşti); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş). Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova). Observatori: Nicolae Grigorescu (Timişoara) – CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) – LPF.
► Erik Lincar: “Până la primirea golului, am reușit să-i ducem pe cei de la Sepsi în jocul pe care ni l-am dorit. Nu i-am lăsat să își etaleze calitățile tehnice și să-și creeze ocazii de gol. În momentul de față, nici nu știu ce să spun. E clar că și jucătorii sunt destul de jos din punct de vedere mental. E a patra înfrângere și speram și eu că odată cu revenirea acasă va veni și prima victorie. Oricum, au muncit mult, au alergat, doar că în fotbal trebuie să profiți de toate situațiile pe care le ai. În România se încearcă să se creeze tot timpul anumite presiuni. Din păcate, chiar anumite manipulări, în lumea presei. Chiar nu am avut nicio discuție cu nimeni. Până la urmă, eu mai am de primit bani de la clubul acesta, pentru performanța pe care am făcut-o. Să aduc eu bani de acasă ca să plec, asta ar fi ultima, cum își doresc unii. Trebuie să fiu foarte conștient că în ultimele patru etape am pierdut. Din păcate, nu ne-a ieșit nici azi. Ok, poate e nevoie de o schimbare, nu contest, de o altă energie“.
► Alexandru Chipciu: “Este greu să găseşti o explicaţie, suntem toţi dezamăgiţi! Acum, la cald, nu pot să-mi dau seama, dar iar mi s-a părut că am avut multe ocazii şi nu am dat gol. Nu ştiu ce se întâmplă. E clar că avem aceleaşi probleme meci de meci. Cred că singura soluţie este să stăm toţi pe 16 metri şi să ne rugăm să câştigăm cu 1-0. Bine, mie nu-mi place fotbalul ăsta, dar în Liga 1 văd că asta merge. Înfrângerea trebuie să ne-o asumăm şi noi, nu putem spunem că antrenorul e de vină. E frustrant când mă gândesc că suntem acolo unde suntem şi avem doar două puncte. Mi se pare incredibil, să ai mereu ocazii şi să nu dai gol. Se adună presiune, avem nişte suporteri fabuloşi, păcat“. ► Cristiano Bergodi: “Când am ieşit de pe teren, arbitrul le-a spus jucătorilor că dacă vor continua scandările, oprește meciul de tot. Eu i-am zis secundului meu că meciul ăsta nu o să se termine pe teren. Am câştigat şi e bine, am avut ocazii, au avut şi ei. Înaintea meciului, terenul nu era bun. Nu suntem o echipă aşa de bătaie, de jucat pe contre. Victoria a fost muncită. A venit acel contraatac. Important e că am urcat sus în clasament“.