cristi_moise

Octavian Ursu și Marius Coman nu vor juca împotriva Universității

Cristian Moise

 Surse din cadrul clubului ne-au informat că Ursu și Coman au clauze în contractele cu noile echipe care le interzic să evolueze împotriva noastră. Octavian Ursu, mai avea un an de contract însă a refuzat o mărire cu 50% a salariului. A preferat să meargă la Arad, unde are șanse mai mari să joace. Marius Coman este împrumutat pentru următoarele 6 luni la CSM Reșița, la fel cu clauza mai sus menționată. Este de așteptat ca, în cel mai scurt timp să ajungă în lotul Universității un atacant. 

Posted by cristi_moise in Transfer, 0 comments

Interviu cu managerul administrativ al Universității, Bogdan Cantor

Traian Alb

Din dorința de a informa suporterii și pentru a lua pulsul clubului FC Universitatea Cluj am efectuat un scurt interviu cu Managerul administrativ al clubului , domnul Bogdan Cantor.

1. Pentru început aș vrea să ne spui cum ai descrie sezonul trecut al echipei ?

BC. Din punct de vedere administrativ /logistic a fost un an foarte bun cu asigurarea tuturor condițiilor. 
Din punct de vedere sportiv un an bun la nivel de juniori mai ales că, în nici 3 ani am reusit în parteneriatul cu Luceafarul să avem 600 copii și să facem și performanță .
La nivel de seniori normal că nu putem fi mulțumiți deoarece nu am promovat așa că singurul aspect negativ este acest lucru … 


 2. Ce modificări s-au adus în club pentru sezonul 2019-2020? Cum stăm financiar cu bugetul raportat la anul trecut? Unde crezi că stăm mai bine față de anul trecut?
 
BC. Modificări în club au venit pe partea sportivă unde ne-am lins rănile și am luat-o de la capăt. Am adus un staff nou sportiv și medical, a rămas Mircea Cojocaru și Cristi Pojar. Am adus un preparator fizic de top care împreuna cu Lucian Turcu cu siguranță vom arăta altceva din punct de vedere fizic și binențeles antrenorul principal Cristi Dulca în care avem mare încredere. Am adus mulți jucatori portughezi, în mare cam astea au fost schimbările .
Din punct de vedere financiar stăm foarte bine chiar am mărit bugetul cu aprox 30%. Aici le mulțumesc în numele clubului sponsorilor care au încredere în noi să continuăm lupta.
Stăm mai bine, cred la experiență pentru că știm ce am gresit anul trecut.

3. Care consideri că sunt principalele adversare din liga 2?
BC Toate echipele ne sunt adversare și va trebui să le oferim respectul nostru la toate. 
 
4. Cum vezi apropierea clubului de suporteri? după eșecul cu Sibiul. Se simte o dezamagire în rândul suporterilor. Crezi că este  necesară o  noua strategie în relația cu ei?

BC. În fotbal din ce văd singura apropiere față de suporteri și mulțumire sunt rezultatele. 
Cred că va trebui totuși să avem măcar o întâlnire lunară cu toți suporterii,  dar aici aș dori ca inițiativa să fie și din partea lor deoarece suntem o mână de oameni care încercam să acoperim toate posturile importante din club.

5. Ce așteptari ai de la echipa si suporteri?

BC. De la echipă să dea totul pe teren să îi văd că sunt uniți și că își doresc din suflet să joace . Să lase orgoliile și vedetismele, să joace cu dăruire și ambiție.
De la suporteri îmi doresc să fie aceeași pe care îi știu de 40 ani și să încerce să aibe mai multă răbdare în situațiile grele deoarece un mic incident vedem cât de mult ne poate afecta atît financiar cât și emoțional.

6. Cum crezi ca putem readuce studentii pe stadion?
BC Prin relația cu șefii lor și întâlnirea cu ei . Dar aici am vrea să avem si acel om responasbil în relația cu studenții.  

7.  Vor veni noi parteneri langa club in viitorul apropiat?
BC. Vor veni cu siguranță parteneri noi la club. MIHAI MOGA și IULIANO ENE sunt cei care se zbat în fiecare zi să îi aducă. Bineînțeles și RADU CONSTANTEA/COSMIN IRIMIES dar ei au și multe alte atribuții. Toți din club încercăm să aducem un plus valoare clubului de pe poziția în care suntem.


8. Cum consideri ca putem îmbunatati  comunicarea cu suporterii?
BC Decât printr-o comunicare mai bună, prin idei din partea tuturor, prin inițiative individuale sau comune.

9. Ce obiectiv avem în cupa Romaniei in acest sezon?
BC. Ca în fiecare an, să aducem o echipa de liga 1 pe stadion.  

10. Cum decurge colaborarea cu Luceafarul? În cât timp crezi că vom produce jucători viabili pentru prima echipă?

BC. Colaborarea cu Luceafarul decurge bine am împlinit 2 anișori și trebuie să avem timp să creștem exact ca un copil mic. Dacă o să avem răbdare în 5 ani o să fim în topul academiilor din țară.
La fel și la echipa de seniori dacă nu vom avea răbdare, minim 10 ani de la începerea proiectului nu vom reuși. La U tot timpul se vrea foarte mult în termen foarte scurt și se omit niște pași importanți în construcția fundației.
 
11. Pentru echipa Under 19 înscrisă în liga elitelor care este obiectivul? 
BC. Să ofere cât mai mulți fotbaliști la echipa de seniori.
  
12. Unde consideri că va fi  U în urmatorii 2 ani?
BC. Cred că va fi la un nivel de organizare, in care lumea sportului să ne poată lua ca exemplu de organizare a unui club sportiv. 

Daca vrei să transmiți ceva suporterilor

BC. Suporterii să fie alături de tot ce înseamnă U CLUJ. De asemenea vreau să fie uniți, să readucă ei lumea la stadion și pe străzi prin cantecele și sloganurile lor. Să dăm dovada de fair-play, până la urmă cel mai important este “SA NE BUCURAM DE ZIUA MECIULUI ” nu neapărat de rezultatul sportive. Fiecare meci este o sărbatoare pentru toată suflarea U-istă.
Eu personal voi da totul pentru a face din U, un club puternic și transparent deoarece sportul pe care l-am făcut asta m-a învățat.


HAIDE U  !

Posted by cristi_moise in Interviu, 0 comments

Marius Coman va fi împrumutat la “Milanul din Banat”

Moise Cristian

  Venit la Universitatea la începutul sezonului trecut, Marius Coman nu a impresionat. În toate competițiile a adunat 29 de meciuri înscriind 6 goluri. Cel mai probabil din sezonul următor, fotbalistul originar din Viseu de Sus va juca pentru CSM Reșița. 

Posted by cristi_moise in Transfer, 0 comments

Legendele Universității. Astăzi Nicolae Szoboszlay ar fi împlinit 94 de ani

Cristian Moise

  Născut la Oraștie în 1925 a fost până la începutul acestui an, ultimul supraviețuitor al marii noastre echipe din exil. Debutul ca fotbalist al Universității a fost în anul 1943 în deplasare la Ploiesti -infrangere cu 0-2- U a folosit următorul 11: Szoboszloy – Joja, Medrea II- Dumitraș, Luca, Muscă- Țieranu, Coman, Dascălu, Jifcovici, Coracu. În total, portarul zburător, cum era numit în aceea epocă a strâns pentru Universitatea 35 de meciuri. După terminarea carierei de fotbalist, Laji bacsi a îmbrățișat cariera de antrenor fiind șlefuitor pentru generații întregi de fotbaliști: de la Remus Câmpeanu pâna la Ioan Ovidiu Săbău și Cristinel Pojar. A fost un antrenor atipic ajutând copiii să se dezvolte atât sportiv cât și moral. Mészáros: “Degeaba ai freza făcută, dacă chiloții ți-s murdari”.

     În anul 2016 jurnalistul Cristian Aszalos i-a dedicat o carte. Nicolae Szoboszlay. Ultimul cavaler al fotbalului romantic. Remus Câmpeanu: “Ne-a transmis dragostea pentru Universitatea”.


VEI RĂMÂNE MEREU ÎN INIMILE NOASTRE, DRAGĂ LAJI BACSI !

Posted by cristi_moise in Aniversare, 0 comments

Totul despre, FC Mezokovesd Zsory

Cristian Moise

FC Mezokovesd Zsory, evoluează în prima ligă și reprezintă primul nostru adversar din cantonament. Echipa ungară a terminat în ultimul sezon pe locul 6.  În acest moment lotul lor este evaluat la 5,75 mil EU. Vedetele echipei sunt doi fotbaliști evaluați la 450.000 EU . Unul este extrema dreapta Gábor Molnar iar al doilea este Aleksandr Karnitskiy. Acesta din urmă a evoluat în ultimul sezon în Liga 1 la Sepsi Sf. Gheorghe. În lotul echipei mai există un jucător cu cetățenie română Dominik Wieland. Români care au mai jucat pentru FC Mezokovesd Zsory în ultimul deceniu: Mihai Nicorec, Raymond Lukacs, Andrei Enescu si Ciprian Binder.

HAIDE “U” !

Posted by cristi_moise in Meciuri amicale, 0 comments

Program tur 2019-2020

Cristian Moise

Iată calendarul campionatului Ligii 2, ediţia 2019-2020:

TURUL CAMPIONATULUI

CSM Reșița- Universitatea Cluj Etapa 1 – 03 august 2019
Universitatea – Luceafărul Oradea Etapa a 2-a – 10 august 2019
FC Argeș- Universitatea Etapa a 3-a – 17 august 2019
Universitatea- Gloria Buzău Etapa a 4-a – 24 august 2019
Metaloglobus- Universitatea Etapa a 5-a – 31 august 2019
Universitatea- UTA Etapa a 6-a – 07 septembrie 2019
Dunărea Călărași- Universitatea Etapa a 7-a – 14 septembrie 2019
Universitatea- Petrolul Ploiești Etapa a 8-a – 21 septembrie 2019
Csikszereda Miercurea Ciuc- Universitatea Etapa a 9-a – 28 septembrie 2019
Universitatea- Ripensia Timișoara Etapa a 10-a – 05 octombrie 2019
Sportul Snagov- Universitatea Etapa a 11-a – 12 octombrie 2019
SSC Farul Constanţa-Universitatea Cluj Etapa a 12-a – 16 octombrie 2019 (intermediară)
Universitatea Cluj-CS Mioveni Etapa a 13-a – 19 octombrie 2019
Pandurii Târgu Jiu-Universitatea Cluj Etapa a 14-a – 26 octombrie 2019
Universitatea Cluj-Daco-Getica Bucureşti Etapa a 15-a – 02 noiembrie 2019
Rapid Bucureşti-Universitatea Cluj Etapa a 16-a – 09 noiembrie 2019
Universitatea Cluj-Concordia Chiajna Etapa a 17-a – 13 noiembrie 2019 (intermediară)
Turris-Oltul Turnu Măgurele-Universitatea Cluj Etapa a 18-a – 16 noiembrie 2019
Universitatea Cluj-ASU Politehnica Timişoara Etapa a 19-a – 23 noiembrie 2019

Posted by cristi_moise in Program competițional, 0 comments

Valentin Lemnaru va juca pentru Unirea Dej

Cristian Moise

Fostul mare atacant al Universității a confirmat pentru site-ul nostru că din această vară va evolua la Dej. El a strâns aprope o sută de meciuri în tricoul alb-negru pentru care a marcat peste treizeci de goluri. În cele cinci sezoane cât a stat la “U” a fost extrem de apreciat de suporteri. Prin golurile sale dar și prin atitudinea din teren a dat dovadă de caracter. Antrenorul Unirii Dej este un alt fost fotbalist al Universitătii, Gheorghe Barbu. “Gicanu” a avut o contribuție importantă în promovarea echipei noastre, din liga a III-a în sezonul 2000-2001. Din lotul echipei pentru sezonul viitor mai face parte și Mihai Onicaș.

Succes Vali și Mihai  !

Posted by cristi_moise in Fosti fotbaliști ai echipei, 0 comments

Trei dintre fotbaliștii disponibilizați si-au găsit echipe

Moise Cristian

Fundașul central Ionuț Ursu a semnat recent cu echipa Farul Constanța. Acesta a evoluat în 8 meciuri de campionat la care se adăuga meciul tur de barajMircea Axente, fotbalistul originar din Tulcea s-a întors după zece ani la Timișoara. Aleasa fiind echipa suporterilor, ASU Poli.Sebastian Chitoșcă a avut apariții meteorice în tricoul Universității. A strâns doar 4 jocuri iar acum a ales divizionara județeană Steaua București. Acolo va fi coleg cu fostul nostru fotbalist, Victor Manu.

Posted by cristi_moise in Transfer, 0 comments

Gânduri de la foști și actuali “U”-iști . Astăzi, Dan Șomcherechi

Cristian Moise

Dorim să fim o alternativă de informare pentru cei cu sânge alb-negru. Asta am spus de la început. Astfel, ieri am stat de vorbă cu Danuț Șomcherechi. Fostul fundaș central al echipei noastre nu-și ascunde dragostea pentru șepcile roșii pe contul de facebook, unde apare într-o fotografie pe vechiul Ion Moina. În acest material găsiți un interviu despre Universitatea din postura de jucator de fotbal, despre promovarea din 2007, dar și dorințele ascunse.

    Dan Șomcherechi a debutat pentru „U” în returul sezonului 2005-2006. Mai exact, 11 martie 2006, într-o înfrângere la Reșita, scor 0-1. Leo Grozavu, antrenorul echipei, a folosit următoarea echipă: Suciu- Suller, Iodi, Șomcherechi, Ungurușan- Mihu, A. Mureșan (Cl. Moldovan ’88)- Găldeanu ( ’58 Jula II), Giurgiu (’70 Goga), Buș- Szekely.

    Sezonul următor, 2006-2007, insă, avea să fie unul memorabil. Dan Șomcherechi a fost titular în 22 de meciuri, iar Universitatea promova după 7 sezoane în prima ligă. În total, fotbalistul originar din Baia Sprie a strâns 35 meciuri în care a marcat 3 goluri pentru U. Ultimul său meci a fost la Lupeni, în ultima etapă a sezonului. “U” s-a impus cu scorul de 1-0, gol Borza. Antrenorul Adrian Falub a folosit următoarea formulă: B. Fărcas- Tauț, Șomcherechi, Mureșan, Neicu- Vâscan, Lircă- Buș (’88 Dobrău), Morar (’67 Țene), Borza (’82 Sântejudean)- Suciu.

4everUCj: . 1) Ce echipe ați mai antrenat până în 2019?

DȘ: 1. Am antrenat echipe de juniori, Under 13, Under 15, Under 17, Under 19, toate din Baia Mare, cu rezultate foarte bune.

4everUCJ: 2) Ce obiective aveți la noua echipa din Arad?

DȘ 2. La Național Sebiș voi incerca să fac o echipă tânără, care să cuprindă jucatori cu vârste între 18 și 24 de ani. Acest lucru, ca prim pas, însă, principalul nostru obiectiv este clasarea pe locurile 1-3!

4everUCJ 3) La grupele de copii și juniori ale clubului „U” au ajuns și cativa jucători din Baia Mare. Ați avut vreo contribuție în acest sens?

DȘ: 3. Bineînteles, am adus la „U”Cluj trei jucători crescuți și antrenați de mine, Raul Negreanu, Adrian Balha și Mihai Cohan.

4everUCJ 4) Ați văzut meciul cu Paok?

DȘ: 4. Am văzut meciul cu Paok Salonic, cum de altfel urmăresc toate meciurile lui U!

4everUCJ 5) Ați contribuit la o promovare cu „U”. Ce vă aduceți aminte din acel sezon?

DȘ: În sezonul 2006 -2007, incheiat cu promovare în liga 1, am fost jucător de bază al echipei. Îmi aduc aminte tot, parcă a fost ieri, însa ar fi prea multe de spus. Impresionant a fost când, matematic, am promovat, făcând un îndeajuns 0-0 acasă cu Mioveni. Atunci, suporterii au dat gardul jos, tăindu-l în noaptea dinaintea meciului și au invadat terenul. Apoi, nu am cum să uit drumul până în centru împreuna cu galeria și baia din fântâna de la statuia lui Avram Iancu! Au fost momente unice pentru mine, amintiri de neprețuit ! . Dragostea și susținerea suporterilor au existat în absolut toate meciurile, indiferent că erau acasă sau în deplasare !

4everUCJ 6) Mai țineți legătura cu unii dintre foștii colegi de la U?

DȘ Sigur ca da! Mai vorbesc din când în când cu Cordoș, Giurgiu, Stoianof, Călin Moldovan, Claudiu Moldovan, Ovidiu Tâlvan, Ianoș Szekely si Marius 

Popescu. Cu ei mai țin legatura, aducându-ne aminte de momentele frumoase petrecute împreună, bineânțeles, în minunatul tricou al „Universității”Cluj! Mă uit acum la aceste nume și îmi dau seama că eram un grup unit, o echipa puternică! O, tempora

4everUCJ 7) Aveți un mesaj pentru suporterii Universității, acum la „centenar”?

O, Doamne, cum să nu! Mi-e dor de voi, de cântecele voastre, de dragostea voastră, de pasiunea voastră, să rămâneți mereu aceeași, să credeți în echipă! Îmi doresc ca visul promovării să fie din nou realizat! Cu siguranță, inima mea va vibra mereu alături de a voastră! Vă îmbrațișez pe toți! Să rămâneți mereu alături de culorile acestui minunat simbol! La mulți ani, „Universitatea” Cluj!

PS : Am început fotbalul la juniori, am parcurs etapele pas cu pas și am ajuns la seniori, muncind din greu. Acum, am ajuns, iată, să antrenez, neputând să stau departe de fenomenul fotbal. Ar fi minunat să pot antrena cândva „U” Cluj! Vă respect, vă admir, vă iubesc!

4everUCJ: 8) Mai doriți să adăugați ceva, un gând, întregii „suflări” “U”-iste?

DȘ: „ Haide „U”, haide”U” !!!

Unica iubire pentru noi ești tu!”

Dan, îți dorim mult succes în activitate. Te așteptăm pe viitor să te întorci acasă !

Posted by cristi_moise in Interviu, 0 comments

SCM Zalău și-a numit noul antrenor

Cristian Moise

Presa sălăjeană specula săptămâna trecută că viitorul antrenor al echipei va fi ales între Marius Popescu sau Vasile Jula. Luni, la reunirea echipei s-a prezentat Alexandru “Duțu” Pop în calitate de principal iar secunzi Vasile Jula și Claudiu Cornaci. Pentru cine nu-l cunoaște Duțu, este un fost junior al nostru. El a evoluat în 8 meciuri în sezonul 1999-2000 pentru “U”. 

    La reunirea echipei a participat, portarul Andrei Pop, care semnase anul trecut cu echipa noastră.

Posted by cristi_moise in Fosti fotbaliști ai echipei, 0 comments