”Șepcile roșii” s-au impus în primul meci din 2021

Astăzi de la ora 13:00 în Parcul Babeș, Universitatea a întâlnit în cadrul unui meci-test pe echipa Unirea Ungheni (județul Mureș), formație din al treilea eșalon. Costel Enache a exersat o formulă de joc 1-3-4-3 până pe sfârșitul meciului când odată cu înlocuirea lui Dican a trecut la o linie de fund cu 4 fundași.

În prima repriza singura reușită i-a aparținut lui Golan care a marcat cu capul, din plonjon, în urma unui corner executat din partea stângă a terenului. Deși echipa și-a mai creat și alte situații de a marca scorul la pauză a rămas 1-0.

După pauza de odihnă, antrenorul Costel Enache a trimis o formulă nouă de echipă – doar Gorcea și Dican au fost păstrați pe teren. Jocul a fost mult mai atractiv și antrenant decât în prima parte iar golurile nu au întârziat să apară. Ștefănescu reușește golul doi în urma unui șut de la peste 20 sub bară (min. 53) pentru ca la următoarea acțiune de atac Ilieș îi centrează lui Gavra, în careul de 6, care înscrie ușor. În minutul 72, Dan Berci îi așează o minge pe cap aceluiași Cristi Gavra care face 4-0. În ultimele momente din meci, Pârvulescu este faultat în careu, centralul acordă penalty iar Berci înscrie lejer (5-0) cu o minge trimisă în dreapta portarului.

Costel Enache a folosit următorii fotbaliști:

Vâtcă (’30 Gorcea ’60 Muțiu)- Luchin (‘ 45 L. Rus), Tamaș (’45 Telcean), Dican (‘ 75 Matei Moraru)- Taub (‘ 45 Berci), Ribeiro (’45 Negrean), Acka (’45 Filip), Chacana (’45 Ilieș)- Golan (‘ 45 Pârvulescu), A. Pop (’45 Gavra), Meșter (’45 Ștefănescu.

Posted by cristi_moise

Leave a Reply