Year: 2022

Martin Remacle al doilea belgian din istoria lui U

Martin Remacle al doilea belgian din istoria lui U

Astăzi site-ul oficial al clubului a anunțat parafarea unui contract de împrumut cu Martin Remacle de la FC Botoșani. Cu un CV interesant la activ, mijlocașul de 24 de ani, și-a făcut junioratul la Standard Liege. La echipa de seniori a belgienilor a debutat la vârsta de 19 ani În total a strâns 3 meciuri oficiale înainte de a fi achiziționat de AC Torino unde nu a reușit să evolueze numai în 4 meciuri la Primavera.

În sezonul 2019-2020 s-a întors în Belgia. A evoluat pentru echipa din liga-III-a URLS Vise iar în următorul sezon să facă pasul în Liga II-a din România la Pandurii Târgu Jiu. Aici a reușit să marcheze 4 goluri, să ofere 3 pase decisive în cele 13 meciuri disputate fiind considerat vedeta echipei.

În anul 2021 a fost acontat de FC Voluntari pentru ca, în același an să semneze cu FC Botoșani. În Liga 1 nu a reușit să se impună, a evoluat doar 252 de minute în 9 meciuri.

În 2020 a fost adversarul Universității chiar pe Cluj Arena. Am găsit un filmuleț de 4 minute cu cele mai bune momente ale sale din acel meci.

Pieter Merlier a fost îndrăgit de suporteri

În istoria nu prea îndepărtată un alt belgian a fost în lotul echipei. Pieter Merlier a apărat buturile Universității în 14 meciuri de Liga 1 în sezonul 2007-2008 și în alte 6 meciuri de Liga 2 în sezonul 2008-2009.

De referință a rămas meciul din Cupa României din anul 2008-2009- de pe teren propriu- cu ***, terminat la egalitate 3-3. La loviturile de departajare a marcat inclusiv portarul belgian dar și actualul manager general, Andrei Cordoș. Până la urmă cei care s-au calificat mai departe au fost ș******* scor 13-14.

HAIDE UNIVERSITATEA !!!

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 0 comments
Căpitanul a plecat la Botoșani

Căpitanul a plecat la Botoșani

Astăzi, Victor Dican și-a luat rămas bun de la colegii săi, luând drumul Moldovei pentru a discuta ultimele detalii contractuale. Din sursele noastre clubul nostru ar urma să încaseze 100.000 EU + 30 % dintr-un viitor transfer. O dată cu acest transfer, numărul fotbaliștilor plecați în pauza de iarnă, ajunge la 10 !

Victor Dican a venit la Universitatea la începutul sezonului 2019-2020 de la Metalurgistrul Gugir. Originar din Râmnicu Vâlcea, Dican a evoluat pentru Șepcile Roșii în 56 de meciuri oficiale în care a marcat 10 goluri. Considerat unul dintre cei mai valoroși fotbaliști Victor a purtat de mai multe ori banderola de căpitan.

În această toamnă a debutat la echipa națională de tineret.

Singurele veniri până în acest moment sunt cele ale lui Roberto Romeo și Florin Ilie. Mai mult ca sigur în zilele următoare va ajunge la Cluj, portarul Aurelian Păun de la Academica Clinceni.

HAIDE UNIVERSITATEA CLUJ !

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 0 comments
Florin Ilie și-a pus Șapcă Roșie !

Florin Ilie și-a pus Șapcă Roșie !

De puține momente site-ul oficial al clubului a anunțat că Florin Ilie este noul fundaș central al echipei. Născut la Alba Iulia, Florin a evoluat ultima dată la UT Arad cu care a reușit promovarea la finele sezonului 2019-2020. În acest sezon a evoluat în doar două meciuri oficiale.

Pe parcursul carierei a evoluat pentru echipele Politehnica Timișoara, Concordia Chiajna, Corona Brașov, Gaz Metan Mediaș, FC Baia Mare, Luceafărul Oradea, Pandurii Târgu Jiu, ASA Târgu Mureș, CS Mioveni, Sportul Snagov și UT Arad.

Florin Ilie este un fundaș central de meserie dar a evoluat în unele meciuri și fundaș dreapta. El are ca picior favorit stângul și este cotat de site-ul transfermarkt la 150.000 EU.

Așteptăm următoarele transferuri !

HAIDE UNIVERSITATEA !

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 0 comments
Cale liberă spre Universitatea

Cale liberă spre Universitatea

Întrunită miercuri, 19 ianuarie 2022, Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a luat hotărârea ca fotbalistul Aurelian Păun să devină liber de contract. Cu acest tânăr portar s-a negociat în această iarnă iar acum are cale liberă pentru a semna cu echipa noastră.

Printre alți fotbaliști care au fost declarați liberi cu această ocazie se numără Marius Cioiu, Florin Gardoș, Paul Pârvulescu și Gristi Gavra (fostul jucător al Universității Cluj).

Primul amical al anului este programat vineri, 28 ianuarie împotriva echipei Sănătatea Cluj.

HAIDE UNIVERSITATEA CLUJ !

Posted by cristi_moise in Echipa, 0 comments
Încă o plecare de la Universitatea !?!

Încă o plecare de la Universitatea !?!

Din informațiile noastre atacantul Robert Răducanu nu va mai face parte din lotul pregătit de Erik Lincar. El a semnat cu Șepcile Roșii în toamna anului trecut, după începerea sezonului 2021-2022, reușind să strângă doar 6 prezențe. Mai mereu rezervă Robert Răducanu nu a demonstrat în puținul timp cât a jucat că poate fi o soluție pentru primul 11 al echipei.

Au plecat 9. A venit 1.

Am aflat că fotbalistul este cel care a decis să rupă contractul cu U, nefiind prezent nici la reunirea echipei. Motivul? O răceală.

Rămâne de văzut dacă Robert Răducanu va continua la Universitatea dar cel mai interesant aspect este în momentul de față cine semnează cu noi.

HAIDE UNIVERSITATEA !

Posted by cristi_moise in Echipa, Reziliere, 0 comments
Universitatea începe pregătirea de iarnă.

Universitatea începe pregătirea de iarnă.

Erik Lincar a sunat reunirea echipei pentru mânie, 18 ianuarie la Cluj Arena. De la ora 15 30 sunt așteptați să ajungă fotbaliștii pentru ca, de la ora 16 00 să înceapă antrenamentul propriu-zis. Din ceea ce am înțeles, la antrenament vor putea participa doar reprezentații mass-media.

Față de lotul cu care Universitatea a terminat anul trecut vor lipsi cu siguranță următorii fotbaliști Iaser Țurcan, Alexandru Gîț, George Micle, Daniel Novac, Andrei Blejdea, Charles Acolatse, Albert Voinea și Carol Taub. Toți cu contractele reziliate.

Singurul fotbalist care a semnat și a fost anunțat oficial este Roberto Romeo, fostul fundaș dreapta al celor de la Gaz Metan Mediaș. Acesta a venit din postura de fotbalist liber de contract.

Sânge proaspăt de la U19.

Pentru completarea lotului, antrenorul Linkar a hotarât să promoveze de la echipa U19 trei jucători. Iustin Neacșu, Ciprian Călugăr și Rareș Cucoș vor face pregătirea de iarnă alături de seniori.

Iustin Neacșu este născut la Vaslui în anul 2004 și poate evolua pe posturile de fundaș stânga și mijlocaș central. Are la activ mai multe convocări la naționalele de juniori.

Ciprian Călugăr este clujean și s-a născut în anul 2004. Extremă dreapta de meserie a reușit să impresioneze prin evoluțiile avute.

Rareș Cucoș s-a născut în 2003 la Vaslui. După o accidentare mai complicată a revenit la o formă bună care i-a atras atenția lui Erik Lincar. Evoluează pe postul de atacant central.

Din informațiile noastre cei trei tineri echipieri ai echipei U19 vor face deplasarea cu echipa și în cantonamentul din Antalya. O dată cu promovarea lor, la echipa mare a Universități va fi un total de 7 copii crescuți la Academia Universității.

Pe lista Șepcilor Roșii se află mai multe nume de fotbaliști. Marea majoritate provin din Liga 1 iar sursele noastre au confirmat că cel mai aproape de transfer sunt portarul Păun (Clinceni), mijlocașul Roșu (Voluntari) și fundașul Paramatti (Univ. Craiova- Mititelu).

Haide UNIVERSITATEA !

Posted by cristi_moise in Echipa, Reunirea, 1 comment
Abonați la Liga 1

Abonați la Liga 1

Universitatea continuă campania de achiziții cu fotbaliști din Liga 1. După transferul fundașului Roberto Romeo de la Gaz Metan Mediaș, Șepcile Roșii sunt aproape de a parafa alte două achiziții.

Primul pe listă este Neluț Roșu de la FC Voluntari. Până la vârsta de 28 de ani are bifate 10 echipe la care a evoluat în următoarea ordine: ***, Luceafărul Oradea, Concordia Chiajna, FC Botoșani, Viitorul Constanța, Levski Sofia, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, UT Arad și FC Voluntari.

Neluț Roșu este născut la Cluj iar în acest sezon a evoluat în 5 meciuri oficiale pentru Voluntari. Acesta poate juca pe posturile: mijlocaș defensiv, mijlocaș central și mijlocaș ofensiv și este cotat la 150.000 EU de site-ul de specialitate transfermarkt.com.

Fotbalist de picior stâng, Neluț a strâns în Liga 1, 183 de meciuri în care a marcat 16 goluri.

Pentru postul de portar conducerea Universității l-a ales pe Aurelian Păun de la Academica Clinceni. Piteștean de loc, Aurelian are 20 de ani iar în acest sezon a apărat buturile Academicii în 7 meciuri. De asemenea în sezonul 2020-2021 a fost pe teren în 2 meciuri din play-off pentru ilfoveni.

În trecut a făcut parte din lotul echipei Turris Turnu Măgurele pentru care a evoluat în 12 meciuri. Conform site-ului de specialitate TRANSFERMARKT, Aurelian Păun este cotat la 150.000 EU.

Până la începerea pregătirilor lotul ar mai trebui completat cu cel puțin un fundaș central, fundaș stânga, mijlocaș stânga conform spuselor antrenorului Erik Lincar de la sfârșitul anului trecut.

HAIDE UNIVERSITATEA !

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 1 comment
Roberto Romeo primul transfer din 2022

Roberto Romeo primul transfer din 2022

Universitatea Cluj mută pe piața transferurilor la început de an. Roberto Romeo este alesul lui Erik Lincar pentru postul de fundaș dreapta. Conform site-ului gazisti.ro Roberto va fi împrumutat până în vara la U. Italianul, are 31 de ani iar în ultimele 8 sezoane a evoluat pentru Gaz Metan Mediaș. În această perioadă a disputat 149 de meciuri în care a marcat 6 goluri pentru sibieni.

Înainte de aventura din România, Roberto Romeo a evoluat la echipele italiene US Catanzaro, Cassino Calcio 1924 și US Poggibonsi. În perioada junioratului a fost jucătorul echipei Reggina.

Mai jos textul integral de pe site-ul mai sus amintit

Gaz Metan se desparte de alți doi jucători

Clubul Gaz Metan se va despărți pe cale amiabilă de atacanții Adama Sarr și Thomas Smola, jucători care nu au confirmat în perioada petrecută la Mediaș.

Pe de altă parte, Roberto Romeo va fi împrumutat la Universitatea Cluj, Mihai Velisar la Petrolul Ploiești, iar pentru Paul Costea, Gaz Metan se află în negocieri cu 2-3 formații tot din liga secundă.

Reunirea echipei va avea loc la data de 18 ianuarie.

Haide Universitatea !

Posted by cristi_moise in Echipa, Transfer, 0 comments
Retrospectiva anului (2)

Retrospectiva anului (2)

LA MULȚI ANI TUTUROR CELOR CARE IUBIM Universitatea Cluj !!!

În prima parte a retrospectivei -anului 2021- am realizat o analiză a meciurilor jucate precum și o analiză a celor doi antrenori principali care au antrenat-o pe U, Costel Enache (sfarșitului sezonului 2020-2021) și Erik Lincar (prima parte a sezonuli 2021-2022).

În episodul 2 al retrospectivei, 4everucluj își propune să facă o prezentare a fotbaliștilor care au îmbrăcat tricoul Șepcilor Roșii în anul 2021.

45- Este numărul total de fotbaliști utilizați

  • 36- români
  • 9- străini

—————-

  • 4- portari
  • 41- fotbaliști de câmp

Clasament număr de meciuri jucate

  1. Victor Dican- 30 meciuri jucate

2. Sergio Ribeiro- 27 m.j.

3. Nicolae Pârvulescu- 26 m.j.

4. Andrei Blejdea- 18 m.j.

5-6. Florinel Mitrea- 17 m.j.

5-6. Cristian Balgiu- 17 m.j.

7-9 Albert Hofman- 16 m.j.

7-9. Alexandru Boiciuc- 16 m.j.

7-9. Florinel Haită- 16 m.j.

10. Carol Taub- 15 m.j.

11-13. Costinel Gugu, Andi Gorcea, Alexandru Gîț- 14 m.j.

14-15. Donaldo Atska, Dragoș Tescan- 13 m.j.

16-17. Alexandru Negrean, Marius Ciobanu-Vanghele- 12 m.j.

18-22. Alexandru Pop, Vlad Muțiu, Cosmin Meșter, Ioan Filip, Idan Golan- 11 m.j.

23-26. Srdjan Luchin, Derick Ogbu, Cristi Gavra, Denis Ispas- 10 m.j.

27-31. Andrei Răuță, Ionuț Ilieș, Tudor Telcean, Albert Voinea, Roberto Alarcon- 8 m.j.

32-33. Charles Acolatse, Cătălin Ștefănescu- 7 m.j.

34-37. Tudor Vomir, Robert Răducanu, Vlad Moraru, Lucas Chacana- 6 m.j.

38. George Micle- 5 m.j.

39-40. Rareș Sburlea, Daniel Novac- 4 m.j,

41. Iaser Țurcan- 3 m.j.

42-43. Valentin Alexandru, Dan Berci- 2 m.j.

44-45. Laurențiu Rus, Iulian Anca-Trip- 1 m.j.

Urmează episodul 3 cu prezentarea golgeterilor dIn anul 2021.

HAIDE UNIVERSITATEA CLUJ !

Posted by cristi_moise in Analiză, Echipa, 0 comments