Derby studențesc în etapa a-II-a a campionatului.
Azi de la 18:30, Universitatea Cluj va disputa primul meci considerat acasă din noua stagiune, locație este stadionul din Mediaș. În prima etapă ambele echipe au reușit un egal, oltenii au obținut doar un 2-2 pe teren propriu, contra echipei din Sf. Gheorghe, în timp ce Șepcile Roșii au remizat (1-1) pe terenul vicecampioanei FCSB.
Craiovenii au avut două zile să pregătească acest meci, joi au disputat un meci în Albania, împotriva echipei FK Vllaznia. Rezultatul final a fost 1-1. Gyussi Balint nu va putea conta azi pe serviciile lui Nicușor Bancu și Alexandru Mateiu (ambii suspendați). În aceasta săptămână titularul postului de portar, Mirko Pigliaceli și-a făcut bagajele, și a semnat în Serie B, cu Palermo.
declarație Gyussi Balint: E adevărat că s-a acumulat un grad de oboseală după meciul jucat în preliminarile Conference League în Albania, dar este firesc pentru că și consumul de energie a fost mare pe un fond de căldură sufocantă. Consumul mental de asemenea este deloc de neglijat pentru competițiile europene. A fost și o deplasare destul de lungă. E adevărat că trebuie să facem și niște modificări la nivelul primului 11 dar cred ca este firesc în acest context.
Erik Lincar a avut la dispoziție o săptămână să-și calibreze elevii pentru disputa de azi. Din informațiile noastre doar Dragoș Tescan este indisponibil. Un atuu important pentru studenți este prezența lui Ovidiu Bic în lotul nostru. Acesta a făcut parte din lotul oltenilor în ultimele sezoane și astfel îi cunoaște foarte bine pe adversarii noștri.
Echipe probabile:
U Cluj: Gorcea- Romeo, Pițian, Ispas, Pîrvulescu- Romario, Filip, Bic- Chipciu, Bălan, Ely Fernandes.
Univ. Craiova: Lazar- Martic, Screciu, Papp, Vătajelu- Nistor, Crețu- Câmpanu, Baiaram, Roguljic- Markovic.
Ne dorim ca diferența de valoare dintre cele două echipe (U Cluj aprox 7 mil EU / Univ. Craiova aprox 17 mil. EU) să nu fie decisivă. La fel ca în precedentul meci, determinarea, ambiția și sacrificiul colectiv să fie argumentele forte ale noastre în obținerea primei victorii stagionale.