Tamaș și Vâtcă pleacă de la Universitatea?!?

După ce din diferite motive, ultimii 3 veterani crescuți la Universitatea Cluj (Goga, Florescu și Mureșan), nu mai fac parte din lotul Universității, alți doi veterani, spun sursele noastre, și-au masifestat dorința de a pleca. Este vorba de Gabi Tamaș și Cosmin Vâtcă.

Gabriel Tamaș a fost anunțat în vară, ca un garant al promovării în care suporterii și-au pus speranțe reale. Odată cu retragerea echipei Turris Turnu Măgurele, șansele de a prinde un loc de play-off sunt mult diminuate, iar cu mai puțin de o săptămână până la primul meci al anului, Gabi Tamaș și-ar dori să plece. Încercat de accidentări, Gabi a evoluat în 10 meciuri pentru Universitatea în care a marcat un gol. Următoarea sa destinația nu o cunoaștem…poate fi, Voluntari?

Cosmin Vâtcă a fost mai-mereu, rezerva lui Vlad Muțiu. El a apărat buturile echipei în 4 jocuri iar acum a luat decizia, de a se transfera la echipa din Șelimbăr (jud. Sibiu) pentru a pune umărul la promovarea, acestei echipe în eșalonul secund al fotbalului românesc.

În locul lui Cosmin Vâtcă, staff-ul Universității s-a orientat repede iar alesul se pare că va fi Iulian Anca-Trip. Orădean la origine, Iulian a debutat la seniori la vârsta de 19 ani, -în sezonul 2014-2015- când a îmbrăcat tricoul echipei Olimpia Satu Mare. De atunci, a evoluat pe rând la: UTA Arad, Sportul Snagov, Metaloglobus București, FC Botoșani, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Aerostar Bacău. Până la vârsta de 25 de ani, Iulian Anca-Trip a adunat peste 100 de meciuri în Liga 2. De menționat că, are o prezență în echipa națională U19.

Schimbarea de optică, absolut radicală a conducerii considerăm, că poate presupune pe lângă, o întinerire evidentă a lotului de jucătorii și o modificare a obiectivului? Am realizat că nu mai putem prinde play-offul?

Cu siguranță la aceste întrebări ne-ar putea răspunde doar distinșii conducători.

Numai ”U” !

Posted by cristi_moise

1 comment

[…] Tamaș, adus cu surle si trâmbițe în vara lui 2020, pleacă la Voluntari, conform siteului http://www.4everucluj.ro, care a publicat primul informația. FC Voluntari ocupă penultimul loc în Liga 1 după 21 de […]

Leave a Reply to Șoc total la ”U”: Tamaș la un pas să plece la Voluntari! Vâtcă a plecat la Șelimbăr - Cancel reply