În această seară Mamadou Thiam s-a antrenat pentru prima dată cu Șepcile Roșii. Acesta s-a născut acum 27 de ani la Aubervilliers în Franța dar are dublă cetățenie franceză și senegaleză. Cotat la 500.000 EU de site-ul transfermarkt, Mamadou poate evolua atât ca atacant de careu cât și ca extremă (dreaptă și stângă). El are 1.80 m și a adunat 7 prezențe pentru naționala U20 a Senegalului, în care a marcat 2 goluri.
Debut la seniori în Franța.
Primul contact la seniori a fost în sezonul 2013-2014 când a evoluat pentru Dijon II (Franța). În 32 de apariții Mamadou Thiam a marcat 13 goluri. Din 2015 până în 2017 a evoluat la prima echipă a francezilor și a marcat 3 goluri în 25 de meciuri cu mențiunea că în anul 2016 a fost împrumutat la Clermont (34 meciuri/ 8 goluri).
Pasul doi s-a numit Anglia.
Următoarele 3 sezoane (2017-2020) le-a petrecut la Barnsley. 8 goluri, 9 pase de gol în 83 de meciuri oficiale radiografiază evoluția lui Mamadou pe tărâm britanic.
A urmat Belgia. Franța ultimul pas înainte de Universitatea Cluj.
În perioada 2020-2022 a fost sub contract cu belgienii de la Oostende. În 16 meciuri oficiale din prima ligă, Mamadou nu și-a trecut deloc numele pe lista marcatorilor.
În ultimul sezon a fost dat sub formă de împrumut la Nancy (Franța). La echipa din Ligue 2, a marcat de 6 ori, în 35 de meciuri.
Din informațiile noastre atacantul s-a înțeles cu Universitatea, iar dacă la vizita medicală nu vor fi probleme, Eugen Neagoe va avea un nou elev…SPERĂM SOLUȚIA MULT AȘTEPTATĂ PENTRU ATAC !