Cristian Moise
Invitat în cadrul unei emisiuni, la postul radio EBSRADIO, fostul manager sportiv al Universității Cluj a declarat că echipa ar trebui reorganizată într-un club privat. Este drumul cel mai sigur și ușor pentru a ajunge la performanță. Este nevoie de oameni pricepuți și dedicați Universității. “În primii doi ani, m-am ocupat intens și de aducerea sponsorilor. Mergeam la firme pentru a le convinge să vină cu bani în proiectul nostru. De multe ori latura sportivă rămânea în plan secund.” De asemenea domnul Sabău, a spus că își reproșează faptul că nu a fost mai tranșant în relația dânsului cu conducerea Universității. “Unele persoane au fost pregătite, în caz de promovare să iasă în față, dar pentru ratare a fost scos, Sabău ca țap ispățitor. Acest motiv și multe altele au concurat la plecarea mea. Am fost singurul care și-a asumat ratarea promovării.”