Ce Golan(i), Doamne ce Golan(i) !

După un meci viu disputat, Universitatea s-a impus în meciul cu Slatina prin reușita lui Idan Golan venită în prelungirile prelungirilor. După acest rezultat, ”Șepcile roșii” au urcat pe poziția 4 a clasamentului cu 26 de puncte dar majoritatea echipelor implicate în lupta pentru play-off nu au jucat.

Contrar așteptărilor, oltenii au început extrem de curajos meciul iar pe alocuri au chiar dominat în primele 30 de minute de joc. În minutul 16, Ribeiro excelent lansat în careu advers, șutează din 7 metri (lateral stânga) dar mingea merge aproape paralel cu linia porții. În minutul 26, slătinenii ratează cea mai mare ocazie a primei reprize, Ianis Stoica a rămas singur cu Muțiu dar acesta reacționează excelent, blocându-l pe atacant. După 7 minute, în urma unui corner excelent bătut de Ribeiro, Ogbu marchează cu o lovitură de cap. În minutul 37 tot în urma unui corner Manea aduce egalarea, stabilind scorul pauzei.

Pentru partea a-II-a, Costel Enache a efectuat 4 schimbări, modificând astfel și tactica. Din sistemul 1-4-3-3, echipa a trecut în 1-4-2-3-1 iar studenții au fost mai prezenți în jumatatea oltenilor. Șutul lui Negrean din afara careului (min. 68) prins ușor de Grecu și reluarea lui Ribeiro la colțul scurt în urma unei centrări bune a lui Gavra au fost ocaziile cele mai importante pentru Universitatea. Când nimeni nu mai credea, în minutul 5 al prelungirilor, Șepcile roșii obțin un corner, Ribeiro îl execută excelent pe capul lui Gavra care recentrează în careul mic de unde, nemarcat Golan aduce bucuria golului și a unei victorii fantastice.

Cu toate că a intrat la pauză Idan Golan, a greșit aproape toate mingile. Timp de 49 de minute, a încercat să impresioneze prin preluări sau execuții fanteziste. Cu toate acestea a fost omul providențial plasându-se unde trebuie și atunci când trebuie. A marcat simplu după un meci atât de complicat.

Cine nu are Golan(i) să-și cumpere !

Haide Universitatea !

Universitatea Cluj – CSM Slatina 2–1 (1-1)

Marcatori: Ogbu (33), Golan (90+5) / Manea (37)

„U” Cluj: Muţiu – Pârvulescu (46 Ștefănescu)- Răuţă, Dican (46 Negrean), Luchin- Taub – D. Atska (46 Golan), Filip – Ribeiro, Ogbu (76 Gavra), Meşter (46 Ilieş). Antrenor: Costel Enache

Slatina: Grecu – Iana, Preda, Manea, Demici – Popescu, Necşulescu (70 Doman) – Rogoveanu, Gheorghe, Oprescu (19 Ceapă) – Stoica (84 Vlada). Antrenor: Dinu Tudoran

Arbitri: S. Costreie (Buftea), I. L. Bucsi (Sfântu Gheorghe), M. Necula (Bucureşti)

Posted by cristi_moise

Leave a Reply