Universitatea Cluj a subordonat Hermanstadt atât pe teren cât și în clasament

Pe un frig pătrunzător, deloc specific datei din calendar ocupantele locurilor 2 (FC Hermanstadt) respectiv 3 (Universitatea Cluj) s-au duelat pe teren neutru la Mediaș iar la finalul meciului Șepcile Roșii s-au bucurat de cele 3 puncte dar au realizat și rocada din clasament cu sibienii.

Cu același prim 11 trimis pe gazon (doar Mitea accidentat i-a lasăt locul lui Pârvulescu) precum în confruntarea cu Concordia Chiajna, elevii lui Erik Lincar au pus stăpânire pe joc încă din primele minute iar golul a venit firesc în minutul 8 în urma unui corner, Denis Ispas a prelungit cu capul mingea la colțul lung de unde, cu același procedeu Tescan a marcat după ce a scăpat de marcajul lui Biceanu.

La pauză a nins abundent, fiind nevoie de curățarea terenului astfel repriza sevundă a început cu o întârziere de aproximativ 5 minute. Pe un teren mult mai greu (mai alunecos) Erik Lincar a făcut două schimbări inspirate Ioan Filip și MArius Ciobanu au adus un plus de forță și combativitate în zona mediană a echipei noastre. Sibienii nu au reușit minute în șir să treacă de centrul terenului. Golul al doilea a fost marcat după o pasă lungă a lui Denis Ispas care la găsit pe Filip care a schimbat excelent direcția la Ely Fernandes iar după o redublare de pas a lui Paul Pârvulescu același Ely Fernandes a închis tabela.

Cel mai important meci al sezonului s-a transformat în fiesta noastră, a celor care purtăm pe U în suflet. Felicitări tuturor staff administrativ, staff tehnic, medical dar și minunaților noștri fotbaliști.

Mândrii de VOI ! HAIDE UNIVERSITATEA !

AFC HERMANNSTADT – UNIVERSITATEA CLUJ 0–2 (0-1)

Liga 2, etapa 18, sezon regular

Marcatori:  / Tescan (8), Fernandes (73)

Cartonaşe galbene: Petrescu (57), Buhăcianu (70), Hora (89) / Romeo (78)

Hermannstadt: Iliev – Pantea (56 Tomşa), Bejan, Antoche, Opruţ (74 Issah) – Mino Sota, Biceanu (46 Hora) – Balaure, Petrescu (cpt.), Oroian (46 Popescu) – Buhăcianu (82 Paraschiv). Antrenor: Marius Măldăruşanu

Universitatea: Gorcea – Romeo, Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Balgiu (89 Remacle), Pires (cpt.) – Hofman (59 Ciobanu), Tescan (59 Filip), Fernandes (89 Ribeiro) – Boiciuc (85 Alexandru). Antrenor: Erik Lincar

Arbitri: S. Costreie (Buftea), V. Bârleanu (Bucureşti), M. Necula (Bucureşti) 

Stadion: Gaz Metan, Mediaş

Posted by cristi_moise

Leave a Reply