Ripensia Gol(da)Nu- Universitatea 3 goluri

Erik Lincar a pregătit foarte bine meciul cu Ripensia. Așezată într-un sistem 1-4-3-3 studenți nu au oferit prea multe șanse adversarului să se aproprie de poarta noastră. Azi, Șepcile roșii au obținut, prima victorie, la Timișoara, din istoria confruntărilor directe cu Ripi.

Încă din primele minute fotbaliștii noștri au dominat jocul. Dominarea teritorială nu s-a concretizat și pe tabela de marcaj iar după 38 de minute de joc, la un balon înalt care a ajuns la un timișoarea, acesta a șutat în pieptul lui Ispas dar arbitru Kovacs, complet eronat a arătat punctul cu var. Penaltyul executat de Golda a fost parat SENZAȚIONAL de ANDRI GORCEA. Până la pauză Ribeiro a lovit transfersara dintr-o lovitură liberă dar apoi, în minutul 44 a venit și primul gol al lui ”U”. Mitrea a centrat bine, mingea a trecut pe lângă Coulibaly și a ajuns la Albert Hofman, care a marcat din 6 metri, la colțul lung.

Imediat după reluare, Universitatea a marcat din nou, în minutul 48 prin FLORIAN HAITĂ. Acesta a înșirat 3 adversari pâna s-a poziționat în zona centrală a careului de 16 m de unde l-a executat pe Mosoarcă. În minutul 73, clujenii au dat al treilea gol. Andrei Macrițchii a pasat greșit în careu, în centru, direct la Albert Hofman, care a înscris, deși Mosoarcă a reușit un pic să devieze mingea.

Ripensia: Mosoarcă – Sturzu (Rob. Stoica 88′), Țieranu, Lalic, Andr. Macrițchii – Val. Macrițchii, Vidrăsan (Mitrov 61′), Coulibaly (cpt.) – Piftor (Rz. Morariu 88′), Golda (Ernest 77′), Mih. Ion (Stoi 77′)
Rezerve neutilizate: I. Rus – Fridrich, D. Rogac, Gladun
Preparator fizic: Iulian Muntean

”U” Cluj: Gorcea – Gîț, D. Ispas, Gugu (cpt.), Mitrea – Balgiu (Dican 84′), Ribeiro, Tescan (Blejdea 63′) – Haită (Acolatse 78′), Boiciuc (Nic. Pîrvulescu 84′), Hofman (M. Ciobanu 78′)
Rezerve neutilizate: Micle – Alarcon, Taub, Vomir
Antrenor: Erik Lincar

După această victorie Universitatea urcă pe locul 2, doar provizoriu pentru că a fost primul meci al etapei,. Următorul meci al nostru va fi la Bistrița duminica viitoare de la ora 12 30 contra echipei Unirea Dej.

FELICITĂRI ERIK ! FELICITĂRI ANDI ! FELICITĂRI ALBERT ! FELICITĂRI TUTUROR !

Așa vă vrem mereu !

Posted by cristi_moise

Leave a Reply