Meci Mare. Universitatea întâlnește UTA în Cupa României

Pentru Universitatea Cluj, meciul de azi este primul din anul 2021, în timp ce UTA a evoluat în 6 meciuri oficiale. Partida va începe la ora 17:15 și va putea fi urmărit pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport.

Istoria întâlnirilor directe

”U” și UTA s-au întâlnit pentru prima dată în sezonul 1946-1947 din Divizia A, primul campionat național organizat după Al Doilea Război Mondial. În dublă manșă, recent înființata UTA (I.T.A. la acea vreme, după inițialele întreprinderii  Întreprinderii Textile Arad) câștiga în fața „studenților” cu 4-0 pe teren propriu și 5-3 la Cluj-Napoca. S-au scris 91 de capitole până acum în istoria înfruntărilor dintre FC Universitatea Cluj și UTA Arad și au fost marcate 256 de goluri. ”U” a înscris de 127 de ori în poarta arădenilor, primind 129 de goluri, și a câștigat 34 de meciuri. 16 jocuri s-au încheiat la egalitate iar e 41 de ori balanța s-a înclinat în favoarea arădenilor.

Cele două formații s-au întâlnit de 63 de ori la nivel de primă ligă. Din acestea, doar cinci partide s-au încheiat cu un scor alb. Cele mai facile victorii pe care le-am reușit în fața arădenilor în primul eșalon au fost un 5-1 în stagiunea 1959/1960 și un 4-1 în 1962/1963.

În Cupa României, ”U” a dat de patru ori peste UTA. Prima întâlnire din Cupă nu a fost una de bun augur pentru „studenți”, care erau eliminați în a doua fază a competiției, după un 2-3 în 1948. În 1950 și 1953 tot Bătrâna Doamnă a avut câștig de cauză. Echipa noastră a triumfat pentru prima dată în Cupă contra arădenilor în 1971. Pe 24 martie a acelui an, ”U” se impunea cu 2-0 pe vechiul „Ion Moina” și trecea în faza sferturilor de finală.

Cei 75 de ani de ”U” – UTA au adus în prim-plan jucători de excepție, care au încântat privirele celor prezenți în tribune la fiecare reprezentație.

Mihai Adam și Dorin Barbu împart prima treaptă a podiumului în clasamentul all-time al jucătorilor Universității care au cele mai multe reușite împotriva Bătrânei Doamne. Ambii au înscris câte șapte goluri în poarta UTA-ei.

Andrei Sepci a fost la cârma echipei „studenților” în patru mandate: 1949, 1959-1961, 1964-1966 și 1970-1971. Tehnicianul maramureșean este și singurul antrenor din istoria Universității care a condus echipa în 14 dueluri cu UTA, reușind să se impună de 7 ori în fața Bătrânei Doamne.

Parcursul celor două echipe în Cupa României

Parcursul echipei noastre în Cupă a început pe Cluj Arena, „studenții” reușind să treacă cu 2-0 de Unirea Dej. În faza precedentă, adversarul „studenților” a fost Viitorul Șelimbăr, însă clubul din Sibiu nu a putut prezenta numărul necesar de jucători la ora partidei, din cauza situației epidemiologice. În șaisprezecimi, ”U” s-a impus cu 8-2 pe terenul formației vasluiene din Liga ai III-a, Hușana Huși.

De partea cealaltă, UTA a intrat în competiție din faza șaisprezecimilor. Alb-roșii au trecut cu 2-0 pe terenul celor de la AFK Csikszereda, golurile fiind înscrise de Vlad Morar și de Ioan Hora.

Declarații înainte de meci

Costel Enache …

Alin Pânzaru, „secundul” arădenilor, atrage atenția asupra aspectului motivațional dar și al consumului energetic pe un gazon de pe „Cluj Arena” ce nu se anunță prea bun. „Am avut experiența asta când antrenam la Brăila. De cele mai multe ori, echipa de eșalon inferior reglează prin abordare diferența de valoare și de eșalon. Cu echipele mai bine cotate întotdeauna încerci să arăți că ești cel puțin la nivelul lor. La asta adăugăm și starea terenului, am înțeles că și la Cluj e o situație grea din punct de vedere al terenului, prin urmare, cumva, valorile se vor egaliza. Cea mai bună echipă e întotdeauna cea care intră. O să încercăm să facem un mix între jucătorii care au jucat mai puțin de la începutul sezonului și ceilalți. Din punctul meu de vedere, lotul este unul echilibrat, sunt jucători care nu au evoluat prea mult,  dar sunt cel puțin la nivelul și valoarea celor care au avut cele mai multe minute de la începutul returului. Din punct de vedere valoric nu cred că va fi nicio problemă, indiferent de ce prim <<11>> vom alinia la ora jocului”, a afirmat Alin Pânzaru. cel care va conduce echipa din Arad în meciul de azi.

Universitatea a intrat în cantonament pentru meciul cu UTA cu următorul lot de jucători:

Lot Universitatea Cluj:

portari: Vlad Muțiu, Andi Gorcea

fundași: Rareș Sburlea, Ionuț Ilieș, Laurențiu Rus, Srdjan Luchin, Victor Dican, Andrei Răuță, Carol Taub.

mijlocași: Lucas Chacana, Nicky Pârvulescu, Ioan Filip, Cosmin Meșter, Alexandru Negrean, Donaldo Acka, Cătălin Ștefănescu, Sergio Ribeiro, Matei Moraru, Idan Golan.

atacanți: Cristian Gavra, Ogbu Chuca, Alexandru Pop.

Absenți: Anca Trip, Kiss (neconvocați), Dan Berci, Robert Neciu, Andrei Mureșan, Daniel Novac, Tudor Telcean (cu toții accidentați)

De la UTA vor lipsi andrenorul Gyusi Balint și fundașul Bustea, ambii depistați cu COVID-19.

UTA este o specialistă a meciurilor jucate în deplasare. Arădenii au câștigat în toate deplasările din 2021, învingând în ordine pe: FC Voluntari, Poli Iași și Academica Clinceni. Universitatea Cluj a trecut prin schimbări masive a lotului în perioada de iarnă. Este de așteptat ca în primul ”11”, să intre minim 3 fotbaliști dintre cei transferați.

Formații probabile:

U. Cluj: Muțiu – Filip, Dican, Luchin – Pârvulescu, Atska, Negrean, Taub – Ribeiro, Derek, Chacana.

UTA: Balauru – Shlyakov, Melinte, Ilie, Roumpoulakou – Miculescu, Isac, Vorobjovas, Buhăcianu – C. Rus, Hora.

Arbitri: Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş) – Ionuţ Marius Bobe (Videle – Teleorman), Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei)

Observatori FRF: Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc – Harghita), Vlad Căluşer (Voiniceni – Mureş)

HAIDE ”U” !

Posted by cristi_moise

Leave a Reply