Editorial

Culisele puterii

Traian Alb

       La ” U” apele în acest moment sunt foarte tulburi. Se negociază intens, se pregătesc schimbari, dar încă nimic nu este clar. Iată câteva informații din spatele scenei; Cosmin Irimieș adevăratul manager al echipei de la plecarea, managerului Ioan Ovidiu Sabau, este in SUA fiind “scârbit de tot ce înseamnă fotbal din Romania”. Observația este că după prima plecare a sa din club, cea din anul 2011, când după 6 luni am pierdut aproximativ 25 de jucatori și multe vise. -Adi Falub a fost adus de Radu Constantea, aflat în acest moment fără soluții, cu rolul de “pompier”, să stingă toate incendile ce riscau să explodeze (rezultatele erau dezastruoase plus exista un vid administrativ dar și sportiv la echipă). A fost numit într-un post de Manager sportiv, sursele noastre spun ca el figurează în contractul de muncă doar ca simplu antrenor. Președintele îl dorea în principal  ca antrenor, avea urgentă nevoie de un antrenor și l-a ”ademenit ” pe Adi Falub cu un posibil rol de Manager sportiv și cu promisiuni că va avea: libertate de actțune și decizie.  În domeniul politic, de unde vine Radu Constantea se practică aceste tipuri de strategie. Radu Constantea a profitat de slabiciunea lui Adi Falub pentru “U”- relatia lui Adi Falub si Constantea a devenit pe zi ce trece tot mai proastă, deoarece Adi Falub iși dă seama că nu este susținut, simte că este doar folosit iar în plus. a aflat de negocierile acestuia cu Daniel Stanciu. Din sursele noastre Adi Falub s-a opus deschis posibilei numirii a acestuia în club. Falub își dorește în club doar foști jucători precum: Iasko, Dican, Sabău, Pojar.- Radu Constantea, destul de tăcut în ultima perioadă,  nu mai are prea mare dorință de a continua la club și fără soluții de redresare negociaza cu Daniel Stanciu (la sugestia domnului Vasile Dâncu).

Daniel Stanciu joacă tare, vrea putere supremă și nu il dorește nici măcar colaborator pe Radu Constantea – spun sursele noastre-  vrea să aducă oamenii lui de incredere în cadrul clubului, să facă o revoluție totală. Nu este foarte posibilă colaborarea Stanciu- Falub, (pariul nostru este ca nu va exista). În acest caz Mulțescu ( Nultescu după unii clasici în viață) pare varianta nr1  de antrenor. Stanciu are firmă de impresariat sportiv fiind astfel, foarte posibil ca în iarnă să apară o inflație de jucători  de la această firmă.  Cine are de pierdut din aceste poveste, cu siguranță, ca de obicei “U”.

Posted by cristi_moise in Editorial, 0 comments

Greu ajungi la masa bogaților când ai arici la buzunar

Traian Alb

 În sezonul trecut 2018-2019, “U” și-a propus să serbeze anul centenar cu o promovare în prima ligă. Deși toată lumea era cu noi, clubul a fost sabotat constant din interior. Am asistat la un eșec răsunător, care au adus pierderi însemnate brandului Universității și supărare mare în rândul fanilor. Cauzele sunt multiple, iar vinovați au fost găsiți Sabău, Lobonț și Falub.

      După începutul prost de sezon, Adi Falub a fost demis din functie, după “parodia de meci cu Ripensia. Conducerea reprosându-i jocul modest și anumite conflicte cu greii vestiarului. Desi era clar că Adi Falub nu reușește să gestioneze corect vestiarul, conducatorii (Constantea, Irimies și Sabău) au convenit să îl demită pe tehnician, cu condiția ca Sabău să își asume această decizie și fără ca clubul să aibă o varianta de back-up în acel moment. 

      Se negocia de câteva săptămâni cu Bogdan Lobont, datorită faptului că acesta era considerat o lovitură de imagine pentru club,  dar Lobby, era greu de convins și era legat sentimental de Italia. Sabău a propus ca variante de antrenori pe Bergodi, Gâlcă, Bratu,  Leo Grozavu, Iordănescu,  dar fie conducerea nu și-a dat acceptul fie aceștia au refuzat propunerile. Trebuie specificat că conducerea administrativa dorea sa fie extrem de “zgârcită” cu contractele și cu recompensele oferite. Până la urmă s-a ajuns la concluzia că Laszlo Balint ar fi solutia ideală.

      Aici intervine o situație interesantă, Balint era antrenor la Snagov, echipă ce își dorea să se bată la primele locuri, dar fără potență financiară.  Snagovul a cerut 100000 de euro pentru rezilierea contractului și “U” a spus pas. Un apropiat al clubului nostru, prieten cu Burleanu, a vrut să ajute clubul și a negociat cu Snagovul  obtinând promisiunea ca pentru doar 15000 de euro, Laszlo Balint poate venii de la Sportul Snagov. Hilar însă este, că deși Laszlo Balint și-a luat la revedere de clubul din Snagov, Sabău nu a reușit să ii convingă pe Radu Constantea și Cosmin Irimies să plătească aceasta sumă iar totul a căzut.  

        Conducatorii în gândirea lor credeau că promovarea este o formalitate, nu doreau să cheltuie nici un leu în plus, specificăm că și cu jucătorii transferați sau posibil de un transfer clubul avea ” arici” la buzunar.

        Asa clubul a reluat tratativele cu Lobonț iar ce s-a intamplat se știe.

        Tragic este că datorită sumei de 15000 euro, suntem convinși că Balint reușea să ne ducă în prima ligă, s-a pierdut minim 3 milioane de euro, s-au alungat o mare masă de suporteri (era o emulație fantastică cu promovarea) , s-au îndepărtat potențiali sponsori de lângă echipă (se zvonea de un potent investitor din industria imobiliara). Din păcate pe zi ce trece asistăm la o cădere constantă a activității și brandului  “U”.

        Mâine revenim cu o noua poveste, cu planul B al clubului, care de fapt era planul A. 

Posted by cristi_moise in Editorial, 0 comments

112- Salvați Cl”U”juL

Traian Alb

Articolul de mai jos conține frânturi din realitatea cotidiană, iar orice asemănare cu personaje reale este doar în imaginația unora. Suporter vechi si naiv, probabil prea fanatic pentru zilele pe care le trăim, am avut “o criza de nervi“ după partida cu Ripensia Timisoara și am sunat la 112 să cer explicații despre risipirea banilor (publici – nu puțini- și privați) într-un posibil eșec, ratarea promovării, care după mine se contura tot mai clar și credeam atunci cum cred și acum, ratarea avea proporții apocaliptice. Doream sincer ca cineva în ultimul ceas să aibă luciditatea necesară să evite ratarea obiectivului. S-a conturat următorul dialog, după minute bune de așteptat pe telefon. 

Eu: Bună ziua, sunt din CLUJ, vreau să reclam folosirea abuzivă și incompetentă a banilor publici la Uni… 

112- Untold, simbolul Clujului vai este o  problemă de gradul 0, imediat vă direcționez către…

 EU- Nu este vorba de Untold, este despre clubul meu de suflet U CLUJ. 

112- Off, problema dumneavoastră este foarte importantă pentru noi, suntem total preocupați de problemă și sigur o să cercetăm. Putem sa va spunem ca avem termen de rezolvare între unu și 100 de ani, doriți să faceți o adresă scrisă? 

Eu- Aș vrea să vorbesc cu un reprezentant al clubului Universitatea CLUJ să îmi expun și eu părerea și să dialogăm ?

 112- Inchideți telefonul și vă vom contacta,… În viitorul apropiat o să vă contacteze cineva, pentru explicații. Putem să vă asiguram că clubul este pe mâini bune. După o săptămână sună telefonul și răspund curios: 

Socios: Bună ziua sunt domnul Socios, voluntar de când mă știu la clubul ăsta și nu înțeleg supărarea dumneavoastră, noi ne zbatem să construim, să dezvoltăm condiții și bunăstare, ne sacrificăm și dumneavoastră, ne reclamați? Stiți că clubul acesta există datorită nouă, știți că suntem voluntari? Stiți că avem 2 promovări succesive și am creat un club profesionist ce în 3 ani câștigă campionatul? 

EU: Eu vreau binele acestui club, și cred că se prefigurează apocalipsa dacă ratăm obiectivul. Cu conducerea tehnică actuală obiectivul este ca și ratat. iar banii alocați sunt cheltuiți prost, deoarece ratăm principalul obiectiv . 

Socios: 1. Domnule Suporter, să lamurim ceva, noi nu avem obiectiv promovarea, sunteți prost informat . 2. Noi nu răspundem de rezultatele sportive ale echipei. 3. La anul avem planul B, cu care vom ataca noul sezon, un plan total schimbat cu care nu vom da greș. 4. Vinovații pentru posibilul eșec sunt alții, nu conducerea executivă, iar ei vor plăti cu siguranță acest eșec. 

EU. Toată lumea din club vorbește de promovare. Este un an aniversar, avem un buget bun, avem culoar de promovare etc… 

Socios: Noi ne-am dorit promovarea, dar sunt echipe puternice și titrate : Clinceniul, Chindia si Snagovul, ce au mijloace specifice, noi nu utilizăm mijloace specifice. Bugete imense. Repet vinovații sunt alții, nu noi voluntarii, care ne sacrificăm pentru clubul ăsta, și varul meu (MM) este voluntar la acest club. În loc să ne lauzi și să te bucuri de ceea ce realizăm tu critici și ne reclami! În 2020, o sa avem 10000 de membri “socios” vom fi cel mai tare, transparent și organizat club . Avem planul B pregătit , dacă nu promovăm. O să te contactez să iți spun cum funcționează clubul și dacă dorești să aduci ceva bun pentru clubul ăsta iți stau la dispoziție. 

Epilog: L-am contactat pe domnul Socios să îmi explice cum stă cu funcționarea clubului, nu mi-a mai răspuns, deși mi-a promis că, “a doua zi îmi va da mai multe explicații”. L-am contactat după un timp pentru a prezenta ideile mele referitoare la club, după amânări repetate, am renunțat. Am convenit săptamâna trecută să ne prezinte mai multe detalii despre nebuloasa numită planul B dar a doua zi telefonul dânsului suna , dar domnul Socios era ocupat cu proiectele lui. Domnul Socios în acte este unul din conducătorii clubului, dar spun sursele nu mai este implicat, trăiește cu spaima ca suporterii o să ii ceară socoteală. Și-ar da demisia, dar îi place prea mult “voluntariatul”. Planul B, după umila mea părere este: o improvizație 100%, un proiect de cheltuire a bugetului, nimic spectaculos, asemănător proiectului “ socios”, lipsit de transparență, ce se anunța un eșec de mare avengură. Când ai avut 25000 de oameni pe stadion și “ți-ai bătut joc de ei “, când faci totul pentru îndepartarea publicului de lânga echipa, cred că este necesară o schimbare. Cu un buget consistent și cu liniște financiara asistăm la eșecuri de răsunet. La anul cred că nu mai avem pe cine sacrifica! 

Clujul va rămâne- probabil- cu simbolul lui “ U” NTOLDUL. Iar eu rămân, ca si Alexandra Măceșanu , cu  speranța că există în realitate 112.

Posted by cristi_moise in Editorial, 0 comments