Săptămână neagră pentru suflerea studențească. Marele Simion Moguț ne-a părăsit. Cel care a contribuit în câștigarea singurului trofeu din istoria Universității, Moțul cum era poreclit, a părăsit această lume.
Mai multe informații legate de cariera marelui portar găsiți pe site în pagina rezervată fotbaliștilor
El a rămas celebru prin următoarele cuvinte: „Pentru mine, fotbalistul şmecher nu e ăla care zice, ci acela care îmi arată diploma de facultate, cheile de la apartament şi de la maşină”
Cariera de fotbalist
Gheorghe Staicu s-a născut 18 decembrie 1935, București. Ca jucător a activat timp de 14 ani (1950-1964) în cadrul aceluiași club, C.C.A. București. Component de bază al primei formații între 1959-1963, a câștigat campionatul național în sezoanele (1959-1960, 1960-1961) și o dată Cupa României (1961-1962). Între 1964-1966 a jucat la Minerul Baia Mare, încheindu-și activitatea competițională în 1968, la Progresul București.
Cariera de antrenor
Din 1969 este antrenor la Metaloglobus București (camp. Orășenesc), T.U.G. București (DIV. C) și S.N. Oltenița (Div. B). În continuare, din 1973, s-a aflat la conducerea tehnică a echipei Olimpia Satu Mare, pe care o promovează în prima divizie la sfârșitul ediției 1973-1974. În anul următor, antrenează formația F.C. Bihor pe care, de asemenea, o promovează în Divizia A, după care, revine în 1976, la Olimpia Satu Mare- redrogradată între timp în Div. B- reușește cea de a treia promovare a unei divizionare B (1976-1977) în decurs de patru ani. Între 1979-1981 antrenează Universitatea Cluj Napoca, în 1981-1983 F.C. Bihor, iar în 1983 preia lotul olimpic al României. În perioada 1983-1992 a pregătit lotul olimpic al României.
În anul 1993 a antrenat echipa FC Brașov. După 2 ani de pauză preia echipa Jiul Petroșani pentru ca, în sezonul 1997-1998 să fie instalat la FC Baia Bare. Ultimele echipe de club pe care le-a antrenat au fost Olimpia Satu Mare (1998) și UM Timișoara (2001-2002). În perioada 2006-2007 a pregătit naționala feminină de fotbal.
Gigi Staicu la Universitatea
Universitatea Cluj a apelat la serviciile lui Gheorghe Staicu în iarna anului 1980. Timp de un sezon si jumătate, Staicu a stat pe banca tehnică în 52 de meciuri. Dintre acestea, ”Șepcile roșii” au câștigat 22 de meciuri, tot atâtea jocuri au fost pierdute iar 8 meciuri s-au terminat la egalitate. Golaverajul echipei în această perioadă este 72 goluri marcate- 76 goluri primite.
Sus, de la stânga la dreapta: D. Anca (antrenor secund), A. Moș, A. Țegean, Fl. Pop, Al. Suciu, Șt. Moldovan, C. Paniță, I. Revesz, L. Mihai, V. Dobrău, I. Batacliu, G. Staicu (antrenor principal) Jos: T. Poraczky, Gr. Boca, I. Dobrotă, S. Câmpeanu, I. Ciocan, M. Țiglariu, I. Popa, S. Bagiu, I. Mureșan
În cele două sezoane -ambele de Divizia A- pe care le-a terminat pe banca tehnică (la Universitatea), Gigi Staicu a ocupat locul 12 (în sezonul 1979-1980) respectiv locul 14 în sezonul 1970-1981. Printre alții, Gigi Staicu i-a promovat în prima echipă pe Țiglariu și Dan Boeru.
Gheorghe Staicu suferea de Alzheimer
Gigi Staicu a decedat, joi 10 iunie la vârsta de 85 de ani. De peste 10 ani, fostul antrenor suferea de Alzheimer, iar din 2012 a fost internat în mai multe cămine de bătrâni.
Vestea morții lui Gabi Jula a venit ca un ”trăznet”. La doar 40 de ani, a spus adio acestei lumi, ]n urma unui infarct. Fost junior al Universității Cluj a adunat în total 74 de meciuri și 6 goluri pentru echipa de seniori.
Pagina de Facebook a echipei Sticla Turda a anunţat, în urmă cu câteva minute, moartea lui Adrian Cocan. Născut la Câmpia Turzii, pe 17 iulie 1968, acesta a fost jucătorul Universității în sezonul 1992-1993, pentru care a bifat trei partide, toate în campionat.
Redăm, mai jos, comunicatul celor de la Sticla Turda:
”Veste tristă pentru suporterii turdeni. A încetat din viață fostul fotbalist Adrian Cocan (infarct miocardic), un produs 100% al centrului de copii și juniori de la Turda, care a ajuns ulterior în prima ligă a fotbalului românesc, fiind unul dintre jucătorii turdeni emblematici, prin seriozitate și dăruire pe terenul de fotbal. Suntem alături de familia greu încercată de acest tragic eveniment.”
Constantin Ciotlăuș, unul din cei mai vechi și adevărați suporteri ai Universității Cluj a plecat, sâmbătă, 27 iulie, să se întâlnească cu foștii săi colaboratori și prieteni din cadrul clubului: Andrei Sepci (Bandi Bacsi), Nea Ică (Vasile Baluțiu), Petru Emil, Nicolae Szoboszlay, Dan Anca și mulți alții. Toți cei care l-am cunoscut, am admirat la nea’ Costică dârzenia, puterea de muncă, dragostea imensă pentru clubul nostru. Până în ultima clipă a vieții, nea’ Costică a fost un luptător și era mândru că baiatul (Claudiu) și nepotul (Radu) duc mai departe pasiunea vieții lui, dragostea pură pentru Universitatea Cluj. Ultimul popas în această lume, pentru Constantin Ciotlăuș, va avea loc marți, 30 iulie, ora 14, la capela cimitirului Central din Cluj Napoca.