Universitatea întâlnește mâine, pe Cluj Arena, de la ora 18:00 pe Pandurii Târgu Jiu. Partida contează pentru etapa a șasea din Liga 2.Întâlnirea se va disputa fără spectatori, din cauza pandemiei de COVID-19, dar o vom putea urmări pe Digi Sport 1, Look Plus şi Telekom Sport.
Confruntările dintre Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu au o istorie de peste o jumătate de secol. În total s-au adunat 22 de meciuri. Universitatea a obținut 8 victorii, 6 rezultate de egalitate iar în alte 8 meciuri câștig de cauză au avut gorjenii.
Cu 5 reușite în meciurile cu Pandurii Târgu-Jiu, Dorin Goga este golgeterul all-time pentru Universitatea Cluj.