Vasile Oprea s-a născut în anul 1947 iar la Universitatea ajunge în anul 1965 când marchează la meciul său de debut -în Cupa României, șaisprezecimi cu Dunărea Călărași- scor 4-0.
Pe parcursul celor 5 sezoane, la Universitatea, Vasile a dovedit că este un om de gol pe care echipa se poate baza. Ceea mai bună perioadă a avut-o, în sezonul 1968-1969, atunci când a marcat 20 de goluri în meciurile oficiale, fiind o adevărată ”gură de foc” pentru echipă. Cel mai mult a avut de ”suferit” Unversitatea Craiova, care a încasat 3 goluri de la Vasile Oprea în meciul tur, de la Cluj dar și ASA Târgu Mureș (scor 4-1) care a luat nu mai puțin de 4 ”boabe” de la același Oprea, scor 6-0, în retur tot la Cluj Napoca. Ar mai trebui spus că Vasile Oprea a reușit și două ”duble” cu FC Argeș Pitești scor 3-0 dar și în meciul din Cupa României cu Fc Baia Mare din șaisprezecimi, scor 2-1.

Ultimul sezon
Pe parcursul sezonului 1969-70 Vasile Oprea înscrie o dublă în meciul din tur, de la Cluj cu Jiul Petroșani dar s-a dovedit că nu a fost singura din sezon pentru că – în ultimul său meci pentru Universitatea din data de 12 iulie 1970 disputat la Cluj, a mai reușit o ”dublă” împotriva echipei SC Bacău.
În vara anului 1970 pleacă la echipa Farul Constanța
De reținut…
Vasile Oprea este singurul fotbalist din istoria Universității care a marcat atât în meciul de debut cât și în ultimul său meci oficial pentru Universitatea Cluj.
Moise Cristian
Bibliografie:
manuscris U 1979 (Ștefan Sumurducan)
Agora U (Gheorghe I. Bodea)
cercetare personală (din presa vremii)