Felician Mureșan a făcut junioratul la Universitatea Cluj, unde a învățat ”tainele” fotbalului. Înalt cu o tehnicitate excelentă cu ambele picioare și un joc de cap foarte bun se anunța ca unul din ”marii fundași ai Universități” și chiar al României, fiind chemat la multiple acțiuni ale loturilor naționale de juniori

11.04. 1956 reprezintă debutul său, în prima echipă a Universității, în meciul de Divizia A, terminat la egalitate (0-0) cu Locomotiva Timișoara.
Multiplele pauze în pregătire, datorate frecventelor accidentări, i-au afectat cariera. În sezonul 1963-1964, Felician Mureșan a evoluat pentru ultima dată ,într-un meci oficial la Universitatea, în deplasarea de la CSMS Iași, pierdută cu scorul de 2-1.

r. de jos- Viorel Mateianu (în centru) lotul România UEFA 1957
Activitate profesională
A absolvit Institutul Politehnic din Cluj Napoca.
Despre Felician Mureșan..
Spre regretul meu l-am putut folosi foarte puțin fiind permanent accidentat la genunchi pentru care a și fost operat (menisc). Se refăcea foarte greu datorită labilității sale. “
dr. Constantin Rădulescu -(O viață dedicată fotbalului)
Moise Cristian
Bibliografie:
manuscris U 1979 (Ștefan Sumurducan)
O viață dedicată fotbalului (Constantin Rădulescu)
Agora U (Gheorghe I. Bodea)
Cercetare personală (din presa vremii)