Material scris de Alin Fornade și preluat de pe site-ul stiridesport
A părăsit România în 1977 și a avut un cabinet ginecologic în Germania. Cristian Ringheanu, fostul goalkeeper al Universității Cluj, și-a revăzut colegii după 21 de ani.
“El e?”. Îl privesc atent, căutând repere în memorie, înainte ca bărbatul ce emană eleganță și siguranță să urce în Skoda oprită sub podul de la ieșirea din Cluj spre Oradea. Șoferul Patrițiu Abrudan a glumit cu cei din mașină. Paul Grăjdeanu zâmbește și-i întinde mâna noului venit. Călătorul misterios e Cristian Ringheanu, fostul portar al Universității Cluj din deceniul șase al secolului trecut. Sună straniu, “un alt secol”, dar e adevărat. Puntea peste vremuri e “U”. Personaje din cartea de istorie a “Șepcilor Roșii” au ieșit dintre coperțile tocite pentru a ne convinge că nu sunt născociri ale imaginației. În fiecare an își dau întâlnire la Baia Mare sau la Cluj pentru a-și povesti viața și pentru a cânta împreună ca în vestiarul boem de altădată. Acum, Remus Câmpeanu, Szabo, Szoboszlay, Neșu, Barbu, Răduță sau Grăjdeanu au fost găzduiți de cabana de la Someșul Rece a lui Patrițiu Abrudan.
“E foarte important să te analizezi pe tine, nu pe celălalt. Așa ai o atmosferă mai bună în echipă” (Foto: www.sepcile-rosii.com)
Accidentul mortal și plecarea din țară
Ringheanu amestecă limba română cu germana. Înțelege ce i se spune, dar se exprimă mai greu. “Nu am avut prieteni români, nu am vorbit româna și s-a pierdut limba. Acum îmi trebuie două – trei săptămâni să mă reobișnuiesc”, l-a prevenit pe reporter înaintea dialogului de pe terasa hotelului Opal, unde s-a cazat. Nu e de mirare că foștii săi colegi de echipă s-au temut că nu-l vor recunoaște. Ringheanu a fost ultima dată în țară în 1992. Acum e stabilit în Polonia, la Cracovia, după ce a trăit din 1977 în Germania la Hanau. Are doi copii, Rita (40 de ani) și Cristopher (25 de ani). Concurentul lui Moguț din echipa care a adus Cupa României la Cluj în 1965 remarcă schimbarea orașului, însă nu ezită să semnaleze ce nu îi place: „E mai frumos acum, însă au apărut și clădiri urâte”.
E născut pe 22 decembrie 1937, la Pucioasa, lângă Târgoviște, însă nu a așteptat Revoluția ca să trăiască liber. Povestea are un început trist. „Am fost căsătorit cu Rodica Popescu, o soprană de la Opera Maghiară. Eu lucram ca medic ginecolog, iar soția avea contracte în Ungaria și Austria. A murit pe 18 februarie 1977 într-un accident de mașină în Austria. Așa am plecat eu în străinătate. Am mers la înmormântare și nu m-am mai întors. Soția avea rude la Graz. Am rămas trei luni în Austria și apoi am plecat în Germania”, a descris momentul când s-a hotărât să înceapă o nouă viață.
A trecut prin azilul din Nurnberg, unde a primit dreptul să muncească în Germania federală. “Am dat examen să-mi recunoască diploma de medic, am făcut cinci ani de practică. Abia în 1982 am putut să-mi deschid cabinetul meu”. Cabinetul ginecologic l-a vândut în 2005 cu 60.000 de euro, când s-a mutat la Cracovia alături de Grajina, poloneza cu care va aniversa 15 ani de căsnicie pe 29 iulie. Grajina e asistent social, îngrijește oamenii în vârstă.
“Românii se interesează de bani, nu de muncă“
Spune adevărul în față, fără menajamente, ca un neamț sadea. „Românii trebuie să-și schimbe mentalitatea. Vor să câștige mult și să muncească puțin. Să se uite la nemți și să-i copieze. Ca medic ginecolog lucram 12 ore pe zi, dar trebuia să plătesc 50% statului”, e primul sfat al doctorului care se apropie de 76 de ani, valabil și pentru sportivi: ”Nu vrem să muncim. În Germania, românii se interesează doar de bani și nu de muncă. Avem talente, dar se pierd. Fotbaliștii sunt prea bine plătiți azi. Noi putem spune că am jucat pe gratis, dacă ne uităm la salariile celor de azi”.
“Am abandonat «U» și fotbalul după o ceartă cu Teașcă”
Am aflat cum s-a despărțit de România. Și de “U” s-a despărțit subit. “Am abandonat fotbalul în 1969 după o ceartă cu Teașcă la Târgu Mureș, la finalul unui meci pe care l-am pierdut cu 1-0. Mi-a reproșat că am pierdut partida din cauza mea. Am zis OK, la revedere. Mi-am organizat viața în jurul meseriei de medic, m-am însurat. Nu am mai vrut să revin în fotbal. Eu când mă las de ceva, mă las definitiv, nu există compromisuri“. Antrenorului Constantin Teașcă i-a creionat un portret în alb și negru: ”Nu putea să vorbească frumos, înjura mult. Teoretic era foarte bine pregătit, dar nu era pedagog. Câteodată ne înțelegeam bine, altădată prost. Avea probleme de temperament. Erau și câțiva fotbaliști pe care Teașcă i-a iubit: Adam sau Petru Emil. Teașcă m-a entuziasmat câteodată cu ce cunoștințe avea, altădată nu puteam să-l suport. Se considera cel mai mare. Nu era un bun psiholog”.
Are și o amintire amuzantă cu “Micul Napoleon”: ”Teașcă ne învăța că portarul trebuie să joace la fel ca un jucător de câmp. Așa am primit un gol la București, într-un meci cu Steaua. Eram la mijlocul terenului, am vrut să degajez și am dat cu piciorul în pământ. Gheorghe Constantin a luat mingea și a marcat. Teașcă mi-a cerut ce fac azi portarii, dar nu exersam suficient. Teașcă ne mai spunea să fim agresivi în teren”.
“Nu am fost un foarte mare portar. Aveam reflexe, eram rapid, anticipam jocul. Atunci nu erau antrenamente specifice pentru portari. Ajungeai în poartă dacă aveai talent”
“Unii au băut, alții nu se antrenau serios“
La Știința Cluj a ajuns în 1961 după un scurt popas prin curtea Petrolului. Tot atunci a intrat și la Medicină, fără nici un sprijin din partea clubului. “Nu am avut nici o problemă la examen. Terminasem o școală sanitară”. E un martor lucid al perioadei boeme. “Universitatea ar fi putut să obțină rezultate mai bune. Erau însă jucători care au băut, alții care nu se antrenau cum trebuie. Alexandru Vasile și Ivansuc erau prieteni cu alcoolul. Ivansuc a fost un talent foarte mare, trăgea foarte tare de pe loc, portarii nu se așteptau. Fiecare dintre noi are o problemă. Cel ce se naște trebuie să și moară. Toți ne-am iubit echipa și am jucat și pentru spectatori, să vadă spectacol. Jucătorii aveau suflet pentru echipă, dar, când începeai cu băutura, se ducea și sufletul“.
Nu a fost un tip popular: „Cred că lumea m-a considerat arogant. Nu știu de ce, așa cred. Dacă spectatorii erau obraznici și nu le răspundeam, credeau că sunt arogant. Cred că puteam să fac mai mult în fotbal, dar nu am avut un antrenor specializat în pregătirea portarilor. A fost un dezavantaj”.
Duminică seara, în timp ce Universitatea Cluj se chinuia să egaleze Petrolul, reporterul a simțit o mână pe umăr. „Keine initiative! Atac foarte slab!”, a fost concluzia lui Ringheanu în drumul spre ieșirea stadionului ce a înlocuit “Potcoava”. Mesajul pentru jucători l-a transmis cu două zile înainte de meci, la finalul discuției de pe terasă: ”Să fie consecvenți, să se antreneze mai mult și mai bine. Să nu se uite în urmă, doar înainte. Să nu se mulțumească cu puțin. Românii sunt talentați, dar talentul trebuie să fie dezvoltat. Înainte alcoolul era o problemă, astăzi cred că e viața de noapte. Să fie atenți la viața lor din afara stadionului. După 35 de ani pot să facă ce vor”.
Portarul s-a întors la Cracovia. Îi regăsesc numele în „Agora U”, cartea-document a regretatului profesor Gheorghe Bodea. Nu a fost o nălucă, așa cum nici Universitatea nu e. Sunt doi călători prin viața noastră ce urmărește o minge de fotbal.
A pierdut finala din cauza meniscului
Cristian Ringheanu a făcut parte din lotul Universității care a câștigat în 1965 Cupa României, singurul trofeu din istoria clubului ardelean. În finala cu Dinamo Pitești, 2-1, în poartă a stat Moguț, fiindcă Ringheanu s-a accidentat. “Am suferit o operație la meniscul drept cu aproximativ o lună înaintea finalei. La un antrenament am sărit după minge și, când am pus jos piciorul, am călcat strâmb. Îmi amintesc că am dominat tot meciul și că Dobrin nu s-a remarcat. Cu Moguț mă înțelegeam foarte bine. Era puternic, rapid, dar nu era tehnic, nu avea priză bună. Ca și coleg, Moguț era OK. Prietenii mei erau Szabo și Gane, ultimul merita să joace în Națională”
Prea fricoși cu Atletico lui Aragones
Universitatea Cluj a întâlnit-o pe Atletico Madrid în optimile Cupei Cupelor din sezonul 1965/1966. „U” a pierdut ambele meciuri, 0-2 pe 17.11.1965 la Cluj și 0-4 pe 15.12.1965 la Madrid. La Atletico Madrid juca atunci Luis Aragones, selecționerul care a câștigat cu Spania Campionatul European din 2008. Aragones a marcat ultimul gol din retur, transformând o lovitură de pedeapsă. “Acasă am primit ambele goluri pe contraatac. Am fost prea fricoși, nu am avut inițiativă. Unul l-am luat printre picioare, spaniolul era singur, ce puteam să fac? Universitatea putea să înscrie două sau trei goluri la Madrid unde a plouat tot meciul. Adam a ratat ocazii mari, singur cu portarul. La Madrid nu am greșit la nici un gol”.
Petru Emil, Ivansuc și Alexandru Vasile au iubit băutura
Fostul portar al Universității nu a făcut excese în privința alcoolului și a încercat să-și tempereze și colegii: “Petru Emil era un fotbalist foarte bun, dar iubea mult și alcoolul. În perioada când am fost activ ca sportiv nu consumam alcool, eram împotriva băuturii. Mai beam și eu o bere. Am încercat să-i opresc pe colegii care exagerau, dar nu m-au ascultat. Spectatorii vin să vadă un spectacol, dar, dacă bei încontinuu, nu poți să faci spectacol. Alexandru Vasile, Petru Emil și Ivansuc erau foarte buni jucători, dar erau alcoolici. Cu Ivansuc îmi amintesc că m-am întâlnit ultima oară la Conti. Mi-a cerut să-i împrumut 1.000 de lei până la sfârșitul lunii, apoi nu l-am mai văzut. Păcat de el!“