Începe fotbalul în 1938, în primă fază ca atacant al formaţiei Slavia Constanţa, după care, paradoxal, devine goalkeeper. În acelaşi an, coboară în liga secundă, la Victoria Constanţa, iar în 1940 ajunge la Unirea Tricolor Bucureşti, unde evoluează până în 1943.
La Universitatea:
Ajunge sub Feleac, la Universitatea Cluj, în 1944 şi debutează abia doi ani mai târziu, în manşa retur din barajul de promovare al “alb-negrilor” în Liga 1, câştigat, de altfel, de ai noştri. Sezoanele 1946-1947 respectiv 1947-1948 sunt cele mai prolifice pentru Vasile Cristea, pe durata lor fiind titular incontestabil. Pentru Cristea, “specialitatea casei” a fost executarea penalty-urilor, el înscriind numeroase goluri din acest procedeu, atât la nivelul primelor două ligi, cât şi în meciurile-test bifate de “U”. Rămâne la Cluj, dar în stagiunea 1951-1952 face pasul spre ***. După periplul în Gruia, ajunge la Ploieşti, în Campionatul Municipal, la Progresul Sanitar (1953), formaţie pe care o şi antrenează, voluntar, până în 1954.

Activitate profesională:
Până în 1984, cu mici pauze, este un dedicat şi reputat medic urolog, dar şi medicul formaţiei Petrolul Ploieşti.
De reţinut:
Vasile Cristea rămâne în istoria fotbalului românesc drept golgheter-ul all-time al portarilor, cu trei reuşite, toate în jocuri oficiale. Este, totodată, al doilea goalkeeper care reuşeşte să înscrie, după legendarul Andrei Sepci.

Despre Cristea:
“Portar matur, cu calități tehnico-tactice opținute la campioana națională Unirea Tricolor,
din 1940-1941”, Constantin Rădulescu (“O viață închinată fotbalului”)
Bibliografie:
“Manuscris U 1979” (Ștefan Sumurducan)
“Fotbal de la A la Z” (Mihai Ionescu, Mircea Tudoran)
“O viață dedicată fotbalului” (dr. Constantin Rădulescu)
Cercetare personală, Cristian Moise (din presa vremii)