Supranumit “King Kong”, datorită fizicului său impozant, Mircea Medrea devine “student” în ultima etapă a sezonului 1936-1937, care a coincis cu deplasarea de la Timișoara, împotriva celor de la Chinezul. O situaţie cu totul inedită în fotbalul românesc se naşte mai târziu, când Mircea ajunge să împartă vestiarul Universităţii cu ceilalţi fraţi ai săi, Tiberiu Medrea (I) respectiv Olimpiu Medrea (III). Întreaga sa carieră a jucat pe postul de stoper (la marcaj), excelând printr-o deposedare aparte, fuleul elegant, dârzenie și ambiție, după cum l-a caracterizat fostul său coechipier, doctorul Constantin Rădulescu.
S-a născut în noiembrie 1919, adică exact în luna şi în anul în care avea să se înfiinţeze clubul nostru. De asemenea, este considerat liantul care alături de fratele său, Olimpiu, a format un arc peste timp, între generația anilor ’30 (cu Nicolae David, Andrei Sepci, Silviu Ploeșteanu, etc) și cea a anilor ’40, cunoscută ca fiind cea a “medicilor”.

Activitate profesională
A absolvit Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, iar după încheierea carierei de fotbalist s-a stabilit la Sibiu, acolo unde a activat ca medic pediatru ORL.
Bibliografie:
“Manuscris U 1979” (Ștefan Sumurducan)
“O viață dedicată fotbalului” (Constantin Rădulescu)
“Agora U” (Gheorghe I. Bodea)
Cercetare personală, Cristian Moise (din presa vremii)