Focus „U”: Dan Iurișniți

Cinci întrebări. Un om. O poveste.


Dan Iurișniți este unul dintre acei jucători care au crescut purtând tricoul alb-negru încă din juniorat. Născut la Năsăud, pe 7 iunie 1978, a debutat la prima echipă a Universității Cluj pe 14 octombrie 1997, într-un meci cu FC Argeș, câștigat de „studenți” cu 2-0. De-a lungul celor patru sezoane petrecute la „U” Cluj, a strâns 34 de meciuri și a marcat 5 goluri, evoluând ca mijlocaș defensiv. Era considerat un fotbalist cu un dribling în regim de viteză mult peste medie, calitate care l-a făcut remarcat încă din primii ani la Cluj. După perioada petrecută la „U” Cluj, a mai jucat la echipe precum FC Vaslui, Politehnica Iași, CSM Focșani și Arieșul Turda.

Astăzi, Iuri (cum este alintat de suporteri) rămâne un om al fotbalului, activ pe teren și pe bancă. „Joc și pe sintetic — am două echipe, una în prima ligă pe locul 3 și una satelit în Liga 2. Pe teren mare mai joc la Liga 4 din când în când, dar antrenez mai mult una dintre echipele care a terminat pe locul 3 în Liga 4 la Bistrița. Joc destul de mult pentru că îmi place și e și sănătate. La minifotbal, la Belco Avia, am terminat pe locul 3 sezonul care s-a încheiat.

La teren mare, la Hebe Sângeorz Băi, în Liga 4, mă ocup ca antrenor la ambele echipe. Deci joc atunci când decide antrenorul! 😄”

📌 Citește fișa completă a jucătorului Dan Iurișniți pe 4everuculuj.ro — statistici, meciuri, goluri și întreaga carieră: 👉 Dan Iurișniți – pagina jucătorului

Dan Iurișniți


1. Ce te-a determinat să vii la „U” Cluj?

Încă de mic copil am avut în familia mea spiritul „U”, tatăl meu fiind un mare fan al Universității. Iar când mi s-a ivit ocazia de a merge la „U”, am făcut-o cu mare drag.

2. Care a fost meciul care te-a marcat cel mai mult?

Sunt mai multe meciuri. Debutul meu, în 1997, cred că într-o echipă super-frumoasă, într-un meci cu FC Argeș la Pitești, câștigat de noi cu 2-0, eu contribuind la unul dintre goluri! Apoi, faptul că am jucat cu „U” în toate cele trei ligi profesioniste este pentru mine o mândrie. Deci fiecare meci jucat pentru „U” m-a marcat foarte mult!

3. Ce părere ai despre actuala echipă?

Actuala echipă este una foarte valoroasă. În ultimii ani, „U” Cluj a ridicat foarte mult nivelul, ajungând să se bată pentru campionat și fiind foarte aproape de a reuși. Cred că în acest moment este o echipă de vârf în fotbalul românesc!

4. Ce le-ai spune tinerilor care visează să joace la „U”?

Tinerilor le-aș spune să nu înceteze să creadă în visele lor, să se antreneze și să fie mereu motivați, pentru că în viață totul este posibil. Deci și posibilitatea de a îmbrăca tricoul lui „U” într-o zi!

5. Ce mesaj ai pentru suporterii echipei?

Suporterilor lui „U” le transmit toate aprecierile mele și dragostea mea pentru „U” și sper să fie mereu lângă echipa lor de suflet, Universitatea Cluj, și la bine, și la greu! Mereu „U”! Numai „U”! 🤍🖤



4everUCluj este unicul site dedicat în totalitate Universității Cluj, unde suporterii pot descoperi profilele a peste 400 de fotbaliști care au scris istoria clubului. De la legendele de altădată până la jucătorii de azi, toate într-un singur loc: https://www.4everucluj.ro/jucatorii-universitatii/


📅 Vă așteptăm și săptămâna viitoare la un nou Focus „U”!

Pentru că „U” Cluj e 4ever. 🤍🖤

Posted by cristi_moise

Leave a Reply